www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Nimanui nu descopera Dumnezeu calea desavarsirii, decat celor ce se vor povatui spre dansa prin Parintii cei duhovnicesti

Nimanui nu descopera Dumnezeu calea desavarsirii, decat celor ce se vor povatui spre dansa prin Parintii cei duhovnicesti

Încă şi pe Pavel, chemându-l Hristos prin Sine şi mai multe vorbindu-i, deşi de îndată putea să-i deschidă ochii lui şi calea desăvârşirii să i-o facă cunoscută, l-a trimis către Anania, poruncindu-i să înveţe de la dânsul calea adevărului, zicând: Mergi în cetate, şi acolo ţi se va spune ce se cade să faci (Fapte 9:6), printr-acestea învăţându-ne pe noi să urmăm povăţuirii celor ce au călăto­rit mai-nainte pe cale. Iar aceasta şi însuşi Apostolul învăţându-se, a plinit-o apoi cu lucrurile lui, precum despre sineşi, scriind, zicea: Că m-am suit în Ierusalim ca să văd pe Petru şi pe Iacov, cărora le-am spus Evanghelia pe care o propovăduiesc, ca nu cumva să fi aler­gat în deşert şi încă alerg (Gal. 2:2). O, minune, vasul alegerii, cel ce s-a ridicat până la cerul al treilea şi a auzit de la Dumnezeu graiuri negrăite, cel ce darul Duhului îl avea împre­ună cu sine călător şi cuvântul învăţăturii îl adeverea prin semnele ce urmau, acesta mărturiseşte că are trebuinţă de sfătuirea Apostolilor celor mai-nainte decât dânsul!

Cine, dar, va fi aşa de fudul şi mân­dru, care, auzind acestea, să nu se îngrozeas­că, şi aşa să se teamă ca de gheena focului şi de veşnica muncă, şi să mai umble vreodată în a sa socoteală? Că nimănui nu descoperă Dumnezeu calea desăvârşirii, decât celor ce se vor povăţui spre dânsa prin Părinţii cei duhovniceşti, precum porunceşte şi prin proorocul, zicând: întreabă pe tatăl tău, şi-ţi va vesti ţie, pe cei mai bătrâni ai tăi, şi-ţi vor spune ţie (Deut. 32:7). (Avva Cassian)

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 104-105)

Categoria: Articole

Cautare:

Nimanui nu descopera Dumnezeu calea desavarsirii, decat celor ce se vor povatui spre dansa prin Parintii cei duhovnicesti

Vizualizari: 680

Id: 14020

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.