Noi rasarim soarele iubirii peste toti oamenii?

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Noi rasarim soarele iubirii peste toti oamenii?

Iubirea, ca poruncă, este cea mai înaltă dintre porunci, şi ca virtute, este cea mai înaltă dintre virtuţi. Iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni îl duce pe om în Fiinţa lui Dumnezeu şi pe Dumnezeu în fiinţa omului.

Părintele Arsenie Boca, Dumnezeu să-l odihnească, avea un cuvânt care a rămas de la el şi în scris, şi anume că: Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”. Asta vrea să spună că nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu, chiar cel mai mare dintre sfinţi, atât de mult cât iubeşte Dumnezeu pe cel mai mare păcătos.

În întâia Epistolă sobornicească a Sfântului Evanghelist Ioan se spune de două ori că Dumnezeu este Iubire. Dacă Dumnezeu este iubire, numai în măsura în care şi omul este iubire, acesta din urmă se poate asemăna cu Dumnezeu. Dacă nu este iubire, omul nu se poate asemăna cu Dumnezeu, Care este iubire.

Ne cere Domnul Hristos să ne iubim. Păi, dacă ne-am iubi cu adevărat, dacă ne-am revărsa iubirea unii faţă de alţii, s-ar lumina lumea aceasta cu lumina iubirii noastre. Tatăl Cel din ceruri trimite ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, răsare Soarele peste cei buni şi peste cei răi. Noi răsărim soarele iubirii peste toţi oamenii?

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 71-72)

Categoria: Articole

Cautare:

Noi rasarim soarele iubirii peste toti oamenii?

Vizualizari: 195

Id: 9145

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.