www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Nu este osteneala a pune temelie, ci a termina zidirea

Nu este osteneala a pune temelie, ci a termina zidirea

Iubite, cu darul lui Dumnezeu eşti creştin. Deci păzeşte poruncile Domnului nostru Iisus Hristos şi te vei mântui, că scris este: „Întru adevăr grăiesc, că nu este făţarnic Dumnezeu, ci întru tot neamul cel ce se teme de El şi lucrează dreptatea, este primit de Dânsul” (Fapte 10, 34-35). Iar dacă voieşti să vii la viaţa cea mai cu dinadinsul a monahilor, ca şi pe cele mai bune să le dobândeşti, de nu vei pune în gândul tău că acum te-ai mutat din viaţa aceasta şi de nu vei socoti lumea aceasta şi slava ei ca o colibă pârlită, nu poţi să biruieşti patimile pământeşti şi poftele cele lumeşti, care cufundă pe oameni în pieirea trupului şi pierzare. Căci nemincinos este Cel ce a zis: „Voieşte cineva să vină după Mine? Să se lepede de sine şi, ridicăndu-şi crucea sa, să-Mi urmeze Mie. Căci cel ce voieşte a-şi afla sufletul său, îl va pierde pe el, iar cel ce îl va pierde pe el pentru Mine, îl va afla pe el, că ce-i va folosi omului de va dobândi toată lumea şi de sufletul său se va păgubi? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Luca 9, 23-25). Căci nu este osteneală a pune temelie, ci a termina zidirea. Că pe cât se înalţă zidirea, pe atât mai multă osteneală dă celui ce zideşte, până la terminarea lucrului. Să auzim glasul cel mântuitor ce zice: „Că cine din voi vrând să zidească un turn, nu stă mai întâi şi-şi face socoteala cheltuielii dacă are cu ce să-l isprăvească? Ca nu cumva, punându-i temelia şi neputând să-l termine, toţi cei ce vor vedea să înceapă a-l lua pe el în râs, zicând: Omul acesta a început să zidească, dar nu a putut isprăvi” (Luca 14, 28-30).

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. 2, Editura Bunavestire, Bacău, 2008, p. 93)




Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Nu este osteneala a pune temelie, ci a termina zidirea

Vizualizari: 634

Id: 16754

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.