www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Nu te descuraja niciodata, ca Dumnezeu nu ne paraseste

Nu te descuraja niciodata, ca Dumnezeu nu ne paraseste

Părintele Lavrentie era întotdeauna foarte optimist, iar noi deseori cădeam în deznădejde.

Odată, văzându-mă supărată, mi-a zis: „Bă tată, să-ţi povestesc ceva. La începutul călugăriei mele eu aveam un duhovnic în Ardeal. Şi când mă duceam la el eram cătrănit aşa cum eşti frăţia ta acum, pentru că, la început, în mănăstire era greu, erau multe probleme şi nu ştiam cum să le rezolv. Şi cum stăteam eu aşa supărat în tren, vine la mine un om şi-mi zice: „Părinte, părinte, cu noi e Dumnezeu, părinte, cu noi e Dumnezeu”.

Cum am auzit acest cuvânt, soră Măria, odată m-am luminat şi m-am liniştit. Păi da, aşa e, cu noi trebuie să fie Dumnezeu, cu noi fiii Bisericii. Dacă nu e cu noi Dumnezeu, atunci cu cine e? Aşa că nu te descuraja niciodată, că Dumnezeu nu ne părăseşte.

Din Pr. Stoica Toma, Părintele Lavrentie de la Fariseni, Mărturii, Ed. Electus 2004, p.77

Categoria: Articole

Cautare:

Nu te descuraja niciodata, ca Dumnezeu nu ne paraseste

Vizualizari: 683

Id: 24696

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.