www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Oamenii usor se influenteaza in rau

Oamenii usor se influenteaza in rau

- Părinte, de ce în vreme ce facem atât de greu binele, alunecăm atât de uşor spre rău ?

- Deoarece pentru bine trebuie mai întâi să ajute omul însuşi, să se nevoiască, în timp ce la rău ajută diavolul. Apoi, oamenii nu imită binele, nici nu au gânduri bune. De mult spun mirenilor următoarea pildă: "Să spunem că am o maşină şi zic în mintea mea: "Ce să fac cu ea? Eu mă pot ajuta şi cu vreun cunoscut de-al meu sau cu un taxi, la nevoie. Să o dau cutăruia, care are mulţi copii, să-i scoată puţin afară, să-i ducă la vreo mănăstire să se odihnească şi să se folosească şi ei, sărmanii". Dacă procedez astfel, nimeni nu mă va imita în asta. Dar dacă am o maşină de aceeaşi marcă cu a ta, şi o schimb şi voi lua alta de o marcă mai bună, veţi vedea că nici nu vei dormi toată noaptea ca să afli un chip să schimbi maşina şi să iei una mai bună, la fel cu a mea, ca să fii şi tu satisfăcut de maşina ta. În cazul acesta vei spune: "Voi vinde, mă voi imprumuta, numai s-o schimb". În timp ce în cazul de mai înainte nimeni nu mă va imita, spunându-şi: "Eu ce să fac cu maşina mea? O voi da şi eu" – ci poate să spună chiar că sunt nesănătos. Oamenii uşor se influenţează în rău. În timp ce în profunzime recunosc şi primesc binele, totuși mai ușor se influențează şi sunt atraşi de rău, pentru că acolo dictează aghiuţă. Coborâşul cel lin uşor îl află oricine, pentru că ispita nu are alt tipic, ci numai să îmbrâncească făpturile lui Dumnezeu pe panta cea dulce. Hristos procedează cu nobleţe. Îți spune: "Acesta e binele"; "dacă vrea cineva să vină după Mine" (Mt. 16,24). Nu spune: "Vino la Mine cu sila". Diavolul are viclenie. Îl îmboldeşte pe om dintr-o parte în altă, ca să-l ducă acolo unde vrea. Dumnezeu respectă libertatea omului, pentru că El nu a creat robi, ci fii. Cu toate că ştia că va urma căderea, nu i-a făcut robi. A preferat să vină, să Se Întrupeze, să Se răstignească şi să-l câştige în felul acesta pe om. Însă prin această libertate pe care a dat-o Dumnezeu - cu toate că diavolul poate face mult rău - s-a dat şi un prilej pentru cernere. Se vede ce face fiecare cu inima sa; se vede curat cine are mărime de suflet.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan, Editura Schitului Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000, p. 27)

Categoria: Articole

Cautare:

Oamenii usor se influenteaza in rau

Vizualizari: 669

Id: 21619

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.