www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Pacatul este nimic pentru ca Hristos l-a nimicit in trupul Sau pe cruce

Pacatul este nimic pentru ca Hristos l-a nimicit in trupul Sau pe cruce

Gândul omului este omul însuşi, este adevărul despre acel om. Aşa-i judeca Hristos pe toţi, zicându-le de multe ori „de ce cugetaţi în inimile voastre?”, arătându-le că nu sunt ceea ce par, ci ceea ce cugetă. Aşa a făcut cu Simon, care gândea rău despre femeia păcătoasă care spăla cu lacrimi picioarele Mântuitorului, dar el însuşi nu I-a dat nici apă să se spele.

Păcatul săvârşit cu fapta nu este decât pecetea văzută a gândului rău care este în om. Însă sunt păcătoşi care trec fără să lase urme şi aceştia nu sunt cu nimic mai buni decât cei care le lasă. Tot Noul Testament este o carte care vesteşte că acela care se întoarce de la păcatele sale poate fi mai mare decât cel care nu le-a făcut niciodată. Atunci când Hristos spune că cel căruia mult i se iartă mult iubeşte, nu vrea să însemne că este de folos să păcătuim, nicidecum, ca şi atunci când spune că a greşi cu gândul e la fel ca şi cu fapta, nu înseamnă că poţi să treci liniştit la fapte. Ci numai, iarăşi spun, că păcatul este nimic. Păcatul este nimic pentru că Hristos l-a nimicit în trupul Său pe cruce.

(Ieromonah Savatie Baştovoi, Dragostea care ne sminteşte, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, pp. 129-130)

Categoria: Articole

Cautare:

Pacatul este nimic pentru ca Hristos l-a nimicit in trupul Sau pe cruce

Vizualizari: 624

Id: 6466

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.