Parintele Teofil si tinerii

Între monahi şi mireni părintele acordă o mare importanţă tinerilor, iubeşte tinerii şi e iubit de ei. Se spune că prietenii sunt cam la fel de buni sau de răi, asta înseamnă că părintele e cam la fel de tânăr ca tinerii pe care-i iubeşte şi, dacă asta nu se poate în ce priveşte vasul de lut ce se învecheşte, se poate şi este o realitate în ce priveşte sufletul.

Părintele Teofil se bucură mult de tineri, se bucură pentru că tinerii sunt modelabili. Un bătrân deja a devenit ceea ce este, pe când un tânăr urmează să devină, are un suflet tânăr, are capacitatea de a se depăşi şi de a se dărui şi poate fi modelat.

În condiţiile create de revoluţia din 1989 părintele Teofil e căutat de un număr de tineri mereu în creştere, tineri doritori să vieţuiască orientându-se după Evanghelia lui Hristos, doritori să-şi pună viaţa în slujba lui Hristos.

La cererea tinerilor, îndeosebi a studenţilor, părintele cutreieră asemenea unui apostol toate marile oraşe ale ţării, ţinând conferinţe în care le prezintă diferite teme din punct de vedere creştin, le prezintă viaţa creştină, bucuria, împlinirea dintr-o viaţă dusă în comuniune cu Dumnezeu, le răspunde la toate întrebările şi frământările lor, le dă sfaturi în ce priveşte viaţa religioasă pe care ei trebuie să o ducă într-o lume care se orientează după principii necreştine. Părintele nu crede că cei care ascultă conferinţele reuşesc să reţină şi apoi să pună în practică mult din ce li se spune, dar se bucură când vede entuziasmul celor care îl aşteaptă, merge peste tot cu bucurie în speranţa că şi puţinul ce va rămâne din ce el seamănă poate va da rod şi în aceea a întăririi în credinţă a ascultătorilor. Mulţi din aceşti ascultători îl caută apoi pe părintele la mânăstire, vin pentru a se spovedi, pentru a-şi orienta viaţa după Hristos.

(Părintele Teofil Părăian, Gânduri bune pentru gânduri bune, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1997)

Categoria: Articole

Cautare: