www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Parintii sunt datori sa calauzeasca spre mantuire copiii

Parintii sunt datori sa calauzeasca spre mantuire copiii

Copiii sunt comoara cea mai prețioasă a părinților, dăruită de Dumnezeu, dar aflată și sub paza îngerului bun. Puterile îngerești sunt trimise de Dumnezeu ca să apere bogăția însuflețită a părinților, pe odraslele acestora, de diferitele primejdii trupești și sufletești. 

Dar și părinții sunt chemați de Dumnezeu să fie păzitori, veghetori și ocrotitori ai copiilor lor, să-i ferească pe aceștia de tâlharii care urmăresc să le răpească sufletul, să-i ajute prin toate mijloacele să se aprope de Domnul nostru Iisus Hristos și să rămână credincioși Acestuia pe viață și, astfel, prin El să se mântuiască.

Părinții trebuie să se îngrijească și să se intereseze neîntrerupt pentru mântuirea sufletelor copiilor lor, pentru că sunt responsabili pentru acestea. Sfântul Ioan Gură de Aur, stăpânit de teamă sfântă, propovăduiește părinților: „Copiii nu se dobândesc întâmplător, și de aceea pentru mântuirea lor sunt responsabili părinții”.

 (Atanasie I. Skarmoghiani, Mamele creștine ale Sfinților Trei Ierarhi, traducere de Pr. Victor Manolache, Editura Egumenița, Galați, 2012, pp. 34-35)

Categoria: Familie

Cautare:

Parintii sunt datori sa calauzeasca spre mantuire copiii

Vizualizari: 597

Id: 27093

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.