Pătimirea Sfinţilor Mucenici Pavel, Iuliana şi cei împreună cu dînşii
(4 martie)
(După Metafrast)
Aurelian împăratul (270-275) dăduse poruncă în toată lumea contra
creştinilor, ca toţi să aducă jertfă zeilor; iar cei care s-ar împotrivi,
să fie lipsiţi de viaţa aceasta prin munci cumplite. Deci, chiar el trecînd
prin Asiria, a venit în Fenicia şi a intrat în cetatea Ptolemaida, ca pe toţi
creştinii să-i silească la jertfa idolească.
Într-acea vreme, fericitul Pavel cu sora sa Iuliana, văzînd
pe împăratul intrînd în cetate, şi-a însemnat faţa cu semnul crucii, grăind
către Iuliana: "Îndrăzneşte, sora mea, şi nu te teme, căci îţi zic ţie că
mare ispită vine asupra creştinilor".
Împăratul Aurelian, văzînd pe Pavel făcîndu-şi cruce, a poruncit
să-l răpească şi să-l ţină în legături pînă dimineaţa. Iar a doua zi, punîndu-şi
scaunul său la loc de privelişte, înaintea a tot poporul şi şezînd la judecată,
a pus înainte la întrebare pe fericitul Pavel şi i-a zis: "Ticălosule, pentru
ce ieri ai îndrăznit a face pe faţa ta semnul cel creştinesc, cînd m-ai văzut
intrînd în cetate? Au doar n-ai auzit poruncile noastre împărăteşti, care
sînt date împotriva creştinilor?"
Fericitul Pavel a răspuns: "Am auzit porunca ta, dar nimeni
nu poate să aducă asupra noastră, a creştinilor, atîta frică, încît să fim
nevoiţi a ne lepăda de adevăratul Dumnezeu şi să nu mărturisim pe Hristos,
Fiul lui Dumnezeu. Pentru că muncile aduse de tine asupra noastră sînt de
scurtă vreme, nici nu pot să înfricoşeze şi să vatăme pe cei ce se tem de
Dumnezeu; iar muncile cele de la Dumnezeu sînt veşnice, ca şi slava pe care
o dăruieşte Dumnezeu neamului creştinesc. Deci cine este atît de nebun, ca,
părăsind pe Dumnezeul cel viu, să voiască a se închina idolilor celor surzi
şi muţi? Cînd Însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos grăieşte în Evanghelie:
Tot cela ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, mă voi lepăda şi Eu
de el înaintea Părintelui Meu, Cel ce este în cer.
Aurelian a zis: "Vezi cît ţi-am răbdat ţie? Apropie-te acum
şi jertfeşte zeilor, ca să nu te pierd cu moarte grea!" Fericitul Pavel a
zis: "Eu alt Dumnezeu nu ştiu, ci numai pe Dumnezeul nostru Iisus Hristos,
Căruia de la strămoşii mei îi slujesc cu inima curată". Atunci Aurelian a
zis către chinuitori: "Spînzurîndu-l şi munciţi-l tare pe acesta, pînă ce
va veni Hristos al lui şi-l va scoate din mîinile noastre".
Şi îndată aceia au început să împlinească porunca, spînzurîndu-l
pe lemn. Iar el se ruga lui Dumnezeu cu mare glas, zicînd: "Doamne Iisuse
Hristoase, Fiule al adevăratului Dumnezeu şi Tatăl, a Cărui naştere nimeni
nu poate să o înţeleagă, nici îngerii, nici arhanghelii, nici domniile, nici
începătoriile, nici stăpîniile, nici puterile, nici heruvimii, nici serafimii,
fără numai Însuşi Tatăl, ajută-mi mie smeritului şi lepădatului robul Tău,
şi scoate-mă din mîinile lui Aurelian".
Domnul nostru Iisus Hristos îndată i-a uşurat acele munci,
încît nici nu simţea dureri în rănile ce i se puneau asupră-i. Iar mireasa
lui Hristos, Iuliana, văzînd pe fratele său muncit, a alergat la judecător,
strigînd cu mare glas: "Tiranule Aurelian, de ce munceşti aşa de cumplit pe
fratele meu, fără vină?"
Iar Aurelian a zis către slugi: "Descoperiţi degrabă capul
acestei femei şi s-o bateţi tare peste faţă, ca să nu mai grăiască faţă de
noi cu aşa îndrăzneală; iar pe acel necurat om să-l munciţi mai cumplit, deoarece
zice că Hristos este apărător şi ajutător al său".
Fericita Iuliana cu bărbăţie a zis: "Mă mir că, fiind împărat,
te înnebuneşti şi nu înţelegi puterea lui Hristos, prin care se uşurează muncile
celor ce-L cheamă cu adevărat". Iar Aurelian a zis către cei ce stăteau împrejurul
lui: "Femeia aceasta, văzîndu-mă vorbind cu blîndeţe, mai mult se sălbăticeşte".
Apoi iarăşi, uitîndu-se cu mînie spre dînsa, a zis: "Apropie-te de zei şi
te închină lor, că nu vei scăpa din mîinile mele".
Sfînta Iuliana a răspuns: "Eu de muncile tale nu mă tem, nici
nu am grijă de certările tale, că în ceruri este Dumnezeu, Care poate să ne
izbăvească din mîinile tale cele păgîne; deci cîte munci ai, pune-le asupră-mi,
ca dintru acele singure să cunoşti că Domnul meu Iisus Hristos este cu mine".
Aurelian a zis: "Văd frumuseţea ta şi de aceea te cruţ, nevrînd
să te pierd. Te rog, pleacă-te şi jertfeşte zeilor, ca să pot să te iau pe
tine femeie după lege, şi, împreună cu mine, vei împărăţi în toată vremea
vieţii noastre; iar fratele tău, pentru chinuirea lui, va fi mult răsplătit,
căci cu mare cinste şi boierie mai mult decît pe toţi îl voi cinsti". Iar
Sfînta Iuliana, ridicîndu-şi ochii la cer, şi cu semnul crucii însemnîndu-şi
faţa sa, cu bucurie a rîs. Iar Aurelian a zis: "Pentru ce rîzi de blîndeţea
mea?"
Sfînta a răspuns: "Nu fac strîmbătate blîndeţii tale, ci,
bucurîndu-mă, rîd, căci Mirele meu ceresc, care voieşte ca toţi oamenii să
se mîntuiască, şade pe scaunul cel sfînt al Său, pe a Cărui frumuseţe dumnezeiască
cu ochii cei sufleteşti o văd. Acela mă învaţă ca nevoinţa cea mucenicească
de bună voie s-o primesc; iar pe tine, ca pe un om hulitor, să te trec cu
vederea, de vreme ce, deşi eşti împărat, totuşi te închini lemnului şi pietrei".
Acestea auzindu-le Aurelian, s-a pornit spre mînie şi a zis
muncitorilor: "Spînzuraţi pe femeia aceea şi munciţi-o tare, ca să cunoască
cum că stă înaintea împăratului". Începînd muncitorii a munci pe Sfînta, Sfîntul
Pavel, fratele ei, s-a uitat spre dînsa şi i-a zis: "Nu te teme, sora mea,
de muncile ce ţi se pun asupra ta de către tiran, nici nu te înspăimînta de
îngrozirile lui, căci puţin răbdînd aici, ne vom odihni la Împăratul nostru
Hristos, în veci".
A zis Aurelian către muncitori: "Munciţi-o şi mai tare şi-i
spuneţi să nu fie mîndră şi nebună". Iar Sfînta Iuliana fiind muncită cu nemilostivire
şi auzind cuvintele împăratului, iarăşi a zis: "Tiranule Aurelian, ţie ţi
se pare că mă munceşti pe mine, dar eu nu simt muncile, cu ajutorul Hristosului
meu". Zis-a Aurelian: "Măcar că minţi şi te faci cum că nu le simţi, dar eu
te voi birui muncindu-te mult". Sfînta a zis: "Nu mă va lăsa Domnul meu Iisus
Hristos, nici va voi ca să fiu biruită de tine. Căci Acela este Cel ce-mi
ajută acum şi întotdeauna, pînă la sfîrşit, ca puterea şi creştineasca Lui
răbdare s-o cunoşti; iar pe tine, va porunci Dumnezeul meu ca să te muncească
cu focul cel veşnic şi nestins; şi va cere de la tine sufletele oamenilor,
pe care le-ai pierdut cu viclenele tale înşelăciuni".
De aceste cuvinte ale sfintei mai mult mîniindu-se Aurelian,
a poruncit să aducă o căldare cu smoală şi, punînd foc dedesubt, s-o fiarbă.
Fierbînd smoala în căldare mult, încît nici nu era cu putinţă cuiva a se apropia,
a poruncit să arunce într-însa pe Sfinţii Mucenici Pavel şi Iuliana. Deci,
aruncaţi fiind, şi-au ridicat ochii lor la cer şi într-un glas se rugau, zicînd:
"Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, al lui Avraam, Isaac şi Iacov, Cel ce
Te-ai pogorît în cuptorul cel de foc la Sedrah, Mesah şi Avdenago, în ţara
Babilonului, nici nu i-ai lăsat pe dînşii să se vatăme de foc; Tu, Stăpîne
Iisuse Hristoase, Cel ce eşti lumină neajunsă, taină şi slavă a Tatălui, dreapta
Dumnezeului Cel Preaînalt, Cel ce Te-ai întrupat pentru păcatele noastre şi
cu oamenii ai vieţuit, vrînd să mîntuieşti sufletele cele înşelate şi stricate,
pe care vrăjmaşul diavol cu ticăloşie le-a pogorît pînă la cel mai de jos
tartar şi prăpastie, precum şi ucenicul lui Aurelian acum face; izbăveşte-ne
pe noi din aceste dureroase munci".
Astfel rugîndu-se ei, smoala ce clocotea s-a schimbat în apă
rece, încît toţi cei ce erau de faţă se minunau de puterea lui Dumnezeu şi
Îl preamăreau; iar Aurelian, îndrăcindu-se de mînie, n-a preamărit pe Dumnezeu,
ci i se părea că este meşteşug vrăjitoresc.
Apoi a poruncit să scoată pe sfinţi din căldare, în care nici
urmă, nici miros de smoală n-a aflat, fără numai apă rece. Atunci le-a zis
Aurelian: "Vi se pare că pe oamenii cei ce sînt aici şi privesc la voi i-aţi
înşelat, ca să socotească cum că a sosit la voi ajutorul Dumnezeului vostru,
iar nu cu meşteşug vrăjitoresc s-a răcit căldarea? Mă jur pe zeii mei că voi
face ca să nu vă ajute vrăjitoria voastră şi voi, slăbind de muncile cele
grozave şi de arderea focului, veţi jertfi zeilor, chiar nevrînd".
La acestea Sfîntul Pavel a răspuns: "Nicidecum nu vom lăsa
pe Dumnezeul cel viu, Care a făcut cerul şi pămîntul şi ne-a răpit pe noi
din întuneric şi ne izbăveşte din mîinile tale. Niciodată, tiranule Aurelian,
nu ne vei putea birui pe noi, ca să ne închinăm idolilor voştri cei fără de
glas, fără de suflet şi nesimţitori. Deci, munceşte-ne pe noi cu muncile care
ştii şi atunci vei cunoaşte puterea Dumnezeului nostru".
Atunci a poruncit Aurelian ca să aducă două paturi de fier,
şi, aducînd mulţime de cărbuni de la baia poporului, să le ardă foarte tare
şi pe sfinţii mucenici să-i pună pe aceste paturi arse şi cu untură de porc
topită să le ungă.
Făcîndu-se aceasta, Aurelian a zis: "Acum am biruit meşteşugul
vostru cel vrăjitoresc şi aveţi să cunoaşteţi cine este Aurelian; să vie acum
Hristos al vostru şi să vă ajute vouă". Sfînta Iuliana a răspuns: "Aici cu
noi este Hristos al nostru, Care ne ajută şi nu lasă focul să ne vatăme; iar
tu nu-L vezi, de vreme ce nu eşti vrednic a-l vedea; însă te sfătuiesc ca,
lepădînd nebunia ta, să te apropii de Hristos. Căci dacă vei voi să crezi
în El, căindu-te, te va primi, căci este iubitor de oameni şi milostiv, iertînd
cu lesnire păcatele oamenilor; iar de nu te vei întoarce către El, vei fi
dat focului celui veşnic". Şi fiind arşi sfinţii pe paturile acelea, au rămas
nevătămaţi de foc.
Văzînd aceasta, doi din muncitori au strigat: "Nu este alt
Dumnezeu afară de Dumnezeul Cel ceresc, Care ajută lui Pavel şi Iulianei".
Iar împăratul, mîniindu-se asupra chinuitorilor acelora, a poruncit să-i ucidă
cu sabia pe amîndoi ca pe nişte înşelaţi şi ca pe cei ce ar fi luat aur de
la creştini, ca să nu muncească cumplit pe mucenici.
Apoi, ducîndu-i la tăiere, îi învăţa Sfîntul Pavel, zicînd:
"Nu vă temeţi, căci nu veţi muri în veci, ci veţi fi părtaşi sfinţilor şi
împreună moştenitori ai cereştii Împărăţii". Iar ei, auzind aceea, au stat
şi se rugau, zicînd: "Stăpîne, Doamne, Iisuse Hristoase, adevăratul Dumnezeu,
pe care Pavel şi Iuliana Te propovăduiesc, fii Tu împreună şi cu noi, căci
murim, nefăcînd nici un rău". Ei zicînd aceasta, au fost tăiaţi, iar numele
lor sînt Cvadrat şi Acachie.
După sfîrşitul acelora, alţi muncitori au fost puşi ca să
ardă pe sfinţi pe paturile cele înfocate şi turnau sare pe foc, ca mai tare
să se aprindă. Însă sfinţii nu aveau grijă de chinuire, ci mai vîrtos ocărau
pe tiranul. Iar el, ruşinîndu-se că nu i-a biruit, a poruncit să-i arunce
în temniţă, punîndu-le nişte lemne grele pe grumazul lor şi obezi la picioare.
Apoi cu lanţuri legîndu-le mîinile, încă şi piroane ascuţite făcute în chipul
scaiului celui ascuţit cu ghimpi, care creşte pe cîmp, a poruncit să le aştearnă
pe sub ei în temniţă, şi să-i pună pe acelea ca să nu aibă cît de mică uşurare
în dureri, ci mai mult să se muncească pe piroanele care împungeau coastele
lor. Apoi a poruncit să-i păzească cu dinadinsul, ca să nu vină vreun creştin
la dînşii şi să le dea mîncare sau băutură.
Fiind miezul nopţii şi sfinţii zăcînd pe acele piroane ascuţite
şi rugîndu-se, deodată a strălucit o lumină în temniţă şi îngerul Domnului,
stînd înaintea lor, le-a zis: "Pavele şi Iuliano, slugile Dumnezeului Cel
de sus, sculaţi-vă şi preamăriţi pe Dumnezeu".
Acestea zicînd îngerul, s-a apropiat şi s-a atins de lanţuri
şi de obezile lor şi îndată toate s-au sfărîmat şi au căzut de pe trupurile
lor. Atunci rănile lor s-au vindecat şi sfinţii s-au făcut sănătoşi. Şi iată
două paturi aşternute s-au văzut şi masă pregătită înaintea lor plină de toate
bunătăţile. Îngerul a zis către sfinţi: "Odihniţi-vă pe paturi şi primiţi
hrana pe care v-a trimis-o vouă Iisus Hristos". Iar Sfinţii Mucenici Pavel
şi Iuliana, şezînd pe paturi şi luînd pîine în mîini, şi-au ridicat ochii
în sus şi au mulţumit lui Dumnezeu; apoi au mîncat şi au băut cele primite
de la Dumnezeu şi s-au întărit.
Văzînd cei care erau acolo legaţi lumina care strălucise în
temniţă şi pe sfinţi dezlegaţi, paturile şi masa dinaintea lor, iar pe dînşii
văzîndu-i mîncînd şi veselindu-se, au alergat la dînşii şi se minunau foarte.
Apoi se făcură părtaşi de aceeaşi masă care era pregătită cu mînă nevăzută
şi au preamărit pe Dumnezeu Cel ce a arătat un dar ca acesta robilor Săi şi,
crezînd în El, s-au făcut creştini.
A treia zi împăratul, şezînd la judecată, a pus dinainte pe
Sfinţii Mucenici Pavel şi Iuliana şi le-a zis: "Oare încă nu v-au învăţat
muncile ce vi s-au făcut ca, depărtîndu-vă de nebunia voastră, să vă apropiaţi
de zei şi să le aduceţi jertfă?" Sfîntul Pavel a răspuns: "Această nebunie
de a nu mă lepăda de Hristos să-mi fie în veci şi tuturor celor ce iubesc
pe Dumnezeu. Căci cel nebun al lui Dumnezeu este mai înţelept decît oamenii,
iar înţelepciunea lumească este nebunie la Dumnezeu. Cu adevărat aş fi fost
nebun, dacă m-aş fi depărtat de Dumnezeul Cel adevărat şi m-aş fi închinat
diavolilor voştri".
Aurelian, mîniindu-se, a poruncit să-i spînzure goi pe lemnul
cel de muncă şi să le strujească coastele cu unghii de fier. Iar ei, fiind
în munci, se rugau lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al
Dumnezeului Celui viu, Cela ce eşti lumină nestricată creştinilor, arată-ne
faţa Ta şi ajută-ne; nu ne lăsa pentru numele Tău cel sfînt!"
Astfel rugîndu-se ei, Mîntuitorul le-a uşurat chiar acolo
durerile lor, fiind înaintea lor nevăzut, şi sfinţii nu simţeau muncile. Iar
unul din chinuitori, anume Stratonic, fiind pus să strujească coastele Sfintei
Iuliana, văzînd frumuseţea trupului ei, s-a rănit de ea şi, cruţînd-o de strujire,
îşi oprea mîinile lui.
Sfînta, înţelegîndu-i gîndul, cu piciorul stîng l-a împins,
zicîndu-i: "Stratonice, fă porunca tiranului şi nu mă cruţa, căci am pe Împăratul
meu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeul Cel veşnic ce se îngrijeşte
de sufletul meu şi de durerile cele trupeşti mă uşurează".
Stratonic, aruncînd unealta de chinuire pe care o avea în
mîini, alergă spre judecata împăratului, strigînd: "Aureliane, tiranule şi
păgînule, pentru ce ai ridicat o muncire nedreaptă ca aceasta asupra creştinilor?
Ce rău ţi-au făcut oamenii care slujesc adevăratului Dumnezeu, ca să pătimească
chinuri cumplite ca acestea? Au doar pentru aceea că cinstesc pe Hristos,
Stăpînul tuturor?"
Acestea auzind, împăratul s-a înspăimîntat şi a tăcut ca la
un ceas. După aceea, a zis: "Au şi tu, Stratonice, te-ai făcut părtaş nebuniei
acelora? Au frumuseţea Iulianei te-a amăgit? Sau te-a vînat cu cuvintele ei
femeieşti?" Iar Stratonic, ridicîndu-şi ochii la cer, a văzut feţele sfinţilor
mucenici celor spînzuraţi la mucenicie, ca nişte feţe de îngeri ai lui Dumnezeu.
Apoi îndată îngrădindu-se cu semnul Crucii, s-a repezit spre necuratul altar
idolesc ce era făcut acolo, pe care l-a răsturnat şi l-a călcat cu picioarele,
strigînd: "Iată şi eu sînt creştin! Fă cu mine ce voieşti, o, tiranule!"
Aurelian, mîniindu-se, a poruncit să-i taie capul. După ce
îl duseră la locul cel de tăiere, s-a rugat lui Dumnezeu, grăind: "Doamne,
Iisuse Hristoase, pe Care Pavel şi Iuliana propovăduindu-Te şi păzindu-se
cu dumnezeirea Ta petrec nebiruiţi şi ruşinează pe tiranul, Ţie mă rog, primeşte
şi sufletul meu întru împărăţia Ta cerească şi nu mă lepăda pe mine, care,
în acest ceas, am mărturisit numele Tău cel Sfînt înaintea tiranului Aurelian".
Aceasta zicînd, îi tăiară capul; iar creştinii, luîndu-i trupul, l-au ascuns.
Sfinţii Mucenici Pavel şi Iuliana toată ziua aceea au fost
munciţi şi n-au slăbit în chinuri. Deci a zis Aurelian către Sfînta Iuliana:
"O, necurată femeie! cum, în munci fiind, ai putut să înşeli pe chinuitor
şi morţii lui te-ai făcut pricină?" A răspuns sfînta: "Eu nu l-am înşelat
pe el, nici pricinuitoare a morţii lui nu m-am făcut, ci Hristos, Cel ce m-a
ales pe mine mireasă Lui, Acela şi pe dînsul l-a chemat la Sine, ca pe un
vrednic. Pentru că, de nu ar fi fost vrednic, n-ar fi putut veni la cununa
mucenicească niciodată. Ci îl vei vedea întru Împărăţia cerurilor odihnindu-se,
iar pe tine muncindu-te în văpaia gheenei. Atunci vei începe a-ţi bate ticălosul
tău piept, văzînd un om care a fost oarecînd sub tine, simplu şi de lepădat,
iar dincolo, mai sus de tine, fiind lîngă Hristos, încununat cu slava Împărăţiei
cerurilor. Atunci te vei umple de jale şi vei striga cerînd milă, dar niciodată
pe aceea n-o vei cîştiga".
După aceasta, Aurelian a poruncit să-i dezlege pe mucenici
de la muncire şi să-i arunce în temniţă. Apoi iarăşi, într-aceeaşi seară,
scoţîndu-i din temniţă, a poruncit să-i închidă în feredeul (baie) cel de
adunare şi, chemînd descîntători şi fermecători şi pe cei ce ştiu a fermeca
vietăţile, le-a poruncit să le aducă pe toate cîte le-ar avea mai cumplite:
vipere, aspide şi şerpi cu coarne şi să le închidă pe acelea în feredeu, împreună
cu mucenicii.
Deci s-a făcut aşa, şi mulţime fără de număr de jivine le-au
adunat fermecătorii în feredeul acela la sfinţi şi le-au închis. Dar se tîrau
jivinele acelea pe lîngă picioarele sfinţilor mucenici şi nu-i vătămau pe
dînşii. Iar sfinţii şezînd fără de frică, cîntau şi slăveau pe Dumnezeu. Şi
au petrecut sfinţii închişi împreună cu jivinele în feredeu trei zile şi trei
nopţi, iar în a patra noapte a trimis Aurelian ca să se înştiinţeze, dacă
Pavel şi Iuliana sînt mîncaţi de jivine.
Venind trimişii, cînd s-au apropiat de uşă, au auzit pe sfinţi
cîntînd psalmi şi preamărind pe Dumnezeu. Apoi voind să se înştiinţeze mai
cu dinadinsul despre ceea ce se face înăuntru, s-au suit pe zidul feredeului
şi, printr-o ferestruică pe deasupra uitîndu-se, au văzut înăuntru lumină
strălucind şi pe Sfîntul Pavel împreună şezînd cu sora sa, Sfînta Iuliana;
iar pe îngerul lui Dumnezeu stînd lîngă dînşii şi nelăsînd jivinele să se
apropie de sfinţi. Aceasta văzînd-o, au alergat şi au spus împăratului Aurelian.
Sculîndu-se dimineaţa, împăratul a şezut la judecată şi a
poruncit judecătorilor şi fermecătorilor să-şi ia jivinele din feredeu, iar
pe mucenici să-i aducă la judecată. Venind aceia la uşile feredeului, au început
a chema la ei jivinele cu meşteşug fermecătoresc, însă jivinele nu-i ascultau.
Iar după ce s-au deschis uşile feredeului, îndată toate jivinele alergînd
asupra vrăjitorilor şi asupra altor oameni care veniseră cu dînşii acolo,
i-au muşcat, vătămîndu-i de moarte şi au fugit la locurile lor.
După ce s-au risipit jivinele, au venit trimişi de la tiranul
şi luînd pe sfinţii mucenici la judecată, i-au adus la dînsul. Iar tiranul,
căutînd spre dînşii şi zîmbind, le-a zis: "Fericit mi se pare că sînt eu acum,
că stau de vorbă cu voi, fiindcă nădăjduiesc a dobîndi lucru mare de la voi.
Aşa mă jur pe zei că, de-mi veţi spune mie adevărul, multe şi mari daruri
veţi lua de la mine şi veţi fi stăpînitori ai împărăţiei mele; dacă îmi veţi
spune că este adevărat ceea ce am auzit de la cei ce au privit prin ferestruică
la voi în feredeu, cum că stăpînul nostru, zeul Apolon, a venit la voi şi
v-a ajutat, apărîndu-vă de jivine, pe care l-aţi văzut de faţă cu ochii voştri".
A răspuns Sfîntul Pavel: "Noi pe Apolon nu-l ştim şi nici
nu l-am văzut vreodată; căci sîntem din numărul celor ce slujesc adevăratului
Dumnezeu, Cel ce a gătit mîntuire robilor Săi. Dar sufletul tău va pieri de
moarte, căci nu voieşti să cunoşti adevărul şi să vii la pocăinţă. Ci mai
ales multa îndărătnicie a tiraniei tale te-a adus să huleşti pe slujitorul
lui Dumnezeu cel fără de trup, adică pe îngerul cel sfînt, pe care Domnul
nostru Iisus Hristos l-a trimis la noi ca să astupe gurile jivinelor, tu cu
hulă îl numeşti Apolon al tău". Mîniindu-se Aurelian, a poruncit ca să-l bată
peste obraz cu vergi de plumb pe Sfîntul Pavel, zicîndu-i: "Nu răspunde astfel
cu mîndrie şi nebuneşte, cînd ştii că stai înaintea împăratului".
După bătaia aceea, poruncind tiranul ca pe Sfîntul Pavel să-l
ducă de la divan, a pus înaintea sa mai aproape pe Sfînta Iuliana şi i-a zis
ei: "Stăpînă a sufletului meu, Iuliano, mă rog ţie şi te sfătuiesc să nu urmezi
nebuniei fratelui tău, că te văd pe tine că eşti fecioară cuminte şi cu mare
înţelegere. Drept aceea, ascultă-mă pe mine şi-mi fii mie stăpînă şi împărăteasă;
căci te voi lua pe tine mie însumi spre însoţire şi voi pune stîlpi de aur
ca închipuire asemănării tale, prin toate cetăţile lumii".
Dar sfînta a răspuns: "Nicidecum nu mă înşeli pe mine, Aureliane,
tiranule şi păgînule! Nu vei putea vîna cu vicleşugul tău pe roaba Dumnezeului
Cel de sus, nici mă vei duce pe mine la moartea cea veşnică. Poate voieşti
să mă lipseşti pe mine de slava lui Hristos şi de cereasca Împărăţie? Dar
nu vei putea". Deci a poruncit Aurelian să ducă pe sfînta de la divan şi să
aducă iarăşi pe Sfîntul Pavel şi i-a zis lui: "Iată, Pavele, sora ta Iuliana
s-a făgăduit înaintea noastră să aducă jertfe zeilor; pentru aceasta am s-o
iau pe ea de soţie şi va fi stăpînă peste toată împărăţia mea. Deci şi tu,
încredinţîndu-te, îndeplineşte porunca şi, apropiindu-te, jertfeşte zeilor,
ca să-mi fii mie prieten şi te voi cinsti cu cea mai dintîi boierie".
Sfîntul Pavel a răspuns: "Cu adevărat ai minţit că sora mea
ar fi voit să se depărteze de la Hristos, Mirele său Cel preacurat şi fără
de moarte, şi cu tine necuratul şi cu diavolii tăi ar fi voit să se însoţească.
Dar nu este lucru de mirare că ai minţit, căci ai tată pe diavolul, care este
tată al minciunii, şi de dînsul învăţîndu-te a minţi, aceeaşi o faci pe care
şi el o face; şi nu poţi, într-alt chip, pe cineva a-l vîna, decît numai cu
minciuna. Dar în zadar te osteneşti, că pe noi nu ne vei putea vîna cu mincinoasa
ta amăgire, chiar de ne-ai făgădui împărăţia a toată lumea".
A zis Aurelian: "Pînă cînd cu neruşinare ne vei dosădi pe
noi bîrfitorule şi nebunule? Astfel mă jur pe zei că în toate chinurile de
muncă vă voi munci şi nimeni nu vă va scoate din mîinile mele". Şi a poruncit
să aprindă foc şi să aducă paisprezece beţe de fier şi în foc să le pună.
Apoi să-i lege dinainte mîinile şi picioarele şi un par de fier să pună printre
mîini şi printre picioare şi să-l înfigă în pămînt; şi cu beţele cele înfocate
să-l bată cîte doi ostaşi, schimbîndu-se. Ostaşii care se schimbau îşi schimbau
şi toiegele, luînd pe cele arse din foc. Iar pe Sfînta Iuliana a poruncit
s-o ducă la desfrînare şi s-o batjocorească. Şi mulţi din popor care erau
de faţă, alergau întrecîndu-se unul pe altul, ca să intre mai întîi la dînsa,
că erau ca nişte dobitoace în faţa frumuseţii ei.
Dar cînd era dusă la locul de desfrînare, îndată îngerul Domnului
a venit înaintea ei, zicîndu-i: "Nu te teme, Iuliano, că Domnul tău Iisus
Hristos, Căruia îi slujeşti, m-a trimis să te apăr, ca să se preamărească
numele cel Sfînt al Lui, în toţi cei ce se tem de Dînsul". Şi lovea îngerul
cu orbire pe acei desfrînaţi care voiau să îndrăznească spre sfînta, scuturîndu-i
ca pe nişte praf de la picioarele miresei lui Hristos, încît nu se puteau
apropia de dînsa. Deci, pipăind pereţii, nu ştiau unde merg.
Văzînd poporul acel lucru, striga ca şi cu o gură, grăind
cu mare glas: "Mare este Dumnezeul lui Pavel şi al Iulianei, Care pretutindeni
mîntuieşte şi acoperă pe cei ce se tem de El". Iar cei ce erau orbiţi, plecîndu-şi
genunchii, strigau către sfînta: "Iuliano, roaba Dumnezeului de sus, am greşit
înaintea ta nebuneşte, poftind a îndrăzni spre tine, ci ne iartă ca o slujitoare
a Dumnezeului Cel bun şi te roagă pentru noi Hristosului tău, să ne dăruiască
vederea". Sfînta Iuliana, milostivindu-se spre dînşii, a luat puţină apă şi,
ridicîndu-şi ochii spre cer, a chemat pe Domnul, grăind: "Dumnezeule adevărat,
Iisuse Hristoase, Mîntuitorule al tuturor oamenilor, auzi-mă pe mine roaba
Ta şi arată acum semnele şi minunile pe care le faci fiilor oamenilor şi dăruieşte
acestora vedere, ca să se preamărească numele Tău cel sfînt".
Zicînd aceasta, a stropit cu apă pe toţi cei orbiţi şi îndată
au văzut; şi căzînd la pămînt, mulţumeau lui Dumnezeu şi alergînd la biserica
creştinească, îşi mărturiseau greşelile cu pocăinţă şi s-au făcut creştini,
învrednicindu-se de Sfîntul Botez.
Sfîntul Pavel, fiind chinuit de muncitori din porunca împăratului
şi bătut fără cruţare cu beţe de fier arse în foc, schimbîndu-se slugile şi
beţele, striga către împăratul, grăind: "Aureliane, tiranule păgîn, ce rău
am făcut ca să mă munceşti aşa de cumplit şi fără de Dumnezeu; căci cu adevărat
Stăpînul meu Iisus Hristos îmi uşurează durerile, iar pe tine te aşteaptă
moştenirea veşnicului foc, care este gătită ţie şi diavolului care te-a ridicat
asupra noastră".
Aurelian a zis: "Pavele, unde este Iuliana, sora ta? Zici
că este fecioară şi iată că acum este batjocorită prin desfrînare. Oare, o
mai socoteşti a fi mireasa lui Hristos?" Sfîntul răspunse: "Cred Dumnezeului
meu, Cel ce-mi uşurează durerile şi mă izbăveşte din izvodirile tale cele
viclene, că şi pe sora mea o va apăra şi o va păzi fără de prihană de toată
spurcăciunea, fiindcă a trimis din cer pe îngerul Său, s-o păzească".
După un ceas, a grăit iarăşi: "Iată se întoarce sora mea fără
de prihană, avînd curăţia nevătămată şi vine să-mi vadă legăturile şi rănile".
Aceasta o grăia Sfîntul, văzînd cu ochii prooroceşti toate cele ce se făcuseră
cu Sfînta Iuliana, căci tiranul trimisese să aducă pe sfînta de la desfrînare.
După ce a adus pe sfînta la judecată, văzînd-o Sfîntul Pavel, s-a umplut de
mare bucurie şi se veselea, luminîndu-se la faţă. Apoi Aurelian a zis către
Sfînta: "Iuliano, s-au săturat desfrînaţii de frumuseţea ta?"
Sfînta a răspuns: "Frumuseţea, cuviinţa şi toată podoaba mea
este Hristos al meu, Care a trimis pe îngerul Său şi m-a păzit curată pe mine,
smerita roaba Sa; căci am nădăjduit spre El şi slăvesc preasfînt numele Lui,
că numai El este Dumnezeu, Care face minuni şi nu este alt Dumnezeu afară
de El". Tiranul a poruncit apoi să-l dezlege pe Pavel.
După aceasta, din poruncă împărătească, a fost săpată o groapă
adîncă, ca de trei stînjeni, au aprins foc într-însa şi au umplut-o cu lemne;
apoi, după ce au ars lemnele desăvîrşit şi s-au făcut mulţi cărbuni de foc
în groapa aceea, tiranul a poruncit să arunce în ea pe Sfinţii Mucenici Pavel
şi Iuliana. Iar ei bucuroşi mergeau spre groapa cea înfocată, binecuvîntînd
pe Dumnezeu. Şi chemînd pe Mîntuitorul Hristos în ajutorul lor, s-au însemnat
cu semnul Crucii şi s-au aruncat în foc. Deci stăteau în foc cîntînd şi lăudînd
pe Domnul, pentru că îngerul Domnului pogorîndu-se din cer, a izgonit puterea
focului din groapă, aruncînd cărbunii afară, iar pe mucenici i-a păzit întregi
şi nevătămaţi. Şi stăteau sfinţii în groapă, cîntînd şi grăind: "Bine eşti
cuvîntat, Dumnezeule, Împăratul veacurilor, că Ţi-ai adus aminte de smerenia
noastră şi ai stins văpaia focului, trecînd ca un bun greşelile noastre; Tu
ne-ai păzit întregi şi sănătoşi pe noi nevrednicii, de mînia tiranului Aurelian".
Şi se auzeau în popor toate cuvintele lor şi mulţi din elini, văzînd puterea
lui Dumnezeu, s-au umplut de bucurie cu inima şi, lepădîndu-se de idoli, au
crezut în Hristos.
Apoi împăratul a poruncit să astupe cu pietre pe sfinţii care
erau în groapă; dar îndată s-a făcut tunet înfricoşat şi fulgere, arătîndu-se
un nor de foc vărsîndu-se pe pămînt şi s-a auzit glas din cer, zicînd: "Aureliane,
te vei duce în focul gheenei, care ţi s-a gătit ţie şi tatălui tău, diavolul".
Atunci s-a înfricoşat Aurelian cu tot poporul elinesc. Apoi tiranul a poruncit
să scoată pe sfinţi din groapă şi să-i închidă în temniţă. Iar ei slăveau
pe Dumnezeu de toate minunile, pe care le-a făcut pentru dînşii.
A şaptea zi, şezînd Aurelian la judecată, a poruncit slujitorilor
să aducă pe toţi idolii de aur şi de argint pe care îi avea, împodobiţi cu
pietre de mare preţ şi a aşternut sub picioarele lor porfira sa împărătească.
Apoi, aducînd pe Sfinţii Mucenici Pavel şi Iuliana, a zis către dînşii cu
mînie: "Apropiaţi-vă şi vă închinaţi zeilor, că nu veţi scăpa din mîinile
mele".
Iar Sfîntul Pavel cu îndrăzneală a răspuns: "Niciodată, tiranule,
nu vom lăsa pe Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pămîntul. Deci nu nădăjdui
că ne vei pleca vreodată spre închinarea idolilor". Aurelian zise: "Vrednicule
de cumplită moarte, oare ţi se pare că aceştia sînt idoli? Nu cunoşti puterea
care este într-înşii?" Grăit-a Sfîntul Pavel: "Acest Zeus, care zici tu că
este zeu, a fost om, care învăţase meşteşugul vrăjitoresc şi, fiind mai mult
decît toţi oamenii pătimaş şi prea neînfrînat, oricîte femei şi fete le vedea
frumoase, vrînd să fie cu ele, le înşela în multe feluri cu vrăjile; căci
se prefăcea uneori în taur, alteori în chip de pasări, în vulturi şi în lebădă
iar alteori în aur şi aşa, amăgind şi prihănind mulţi oameni, se socotea de
dînşii ca Dumnezeu şi se cinstea. Şi, ca să nu mai grăiesc pe rînd toate ale
lui fapte fără de ruşine şi fără de lege, căci ştiu că te mînii auzind, însă
nu de mînia ta mă tem, ci, ca să nu se vatăme urechile celor ce aud, voi tăcea
celelalte.
Dar celălalt care este lîngă Zeus şi care se numeşte Apolon,
au nu din desfrînare este născut, dintr-o femeie ce se numea Latona, care
l-a născut între doi copaci? Şi acela multe fapte urîte a făcut, urmînd tatălui
său Zeus? Asemenea şi Dionisos, numitul vostru zeu, au doară nu este născut
din desfrînare, din Semele, fata lui Kadmos?" Iar Aurelian a zis către sfînt:
"Minţi, ticălosule! Au nu din Hera, maica zeilor, este născut Dionisos?" Sfîntul
Pavel a rîs şi a zis: "Au este vreun Dumnezeu născut din femeie şi care a
început a fi Dumnezeu, nefiind mai înainte Dumnezeu şi oare are Dumnezeu femeie
şi naşte din femeie fii?"
Atunci Aurelian a zis: "Necuratule şi bîrfitorule, pînă cînd
cu mincinoase vorbe şi cu dosădiri huleşti şi ocărăşti pe zeii noştri? Au
doar Iisus Hristos al vostru, despre Care ziceţi voi că este Dumnezeu ceresc,
nu este născut din femeie?" Răspuns-a Sfîntul Pavel: "Nu eşti tu vrednic să
povesteşti tainele lui Dumnezeu; însă ca să nu se vatăme cu cuvintele tale
cei ce stau împrejur, de trebuinţă este a spune pe scurt, despre aceea ce
întrebi: La început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul şi toate cele de pe
dînsele, mările şi toate cele ce sînt într-însele.
După aceea a zidit pe om după chip şi asemănare, fiind curat
şi fără nici o răutate, drept şi binecredincios şi l-a pus în Raiul cel plin
de bunătăţi, făcîndu-i şi soţie din coasta lui. Iar tatăl vostru, diavolul,
nesuferind să vadă pe om într-o fericire ca aceea, a amăgit pe Eva şi printr-însa
pe Adam, spre călcarea poruncii lui Dumnezeu. Şi a fost izgonit Adam împreună
cu Eva din Rai şi a născut fii şi fete, din care s-a umplut lumea; şi tot
neamul omenesc era supus sub moartea păcatului, ce intrase în lume prin călcarea
de poruncă. Şi toţi strămoşii noştri cei drepţi se pogorau în iad, ca şi cei
nedrepţi; că împărăţise moartea, precum Apostolul lui Hristos grăieşte, de
la Adam şi peste cei ce nu greşiseră, după asemănarea călcării de poruncă
a lui Adam.
De aceea, Tatăl Cel ceresc, Atotputernicul Dumnezeu, milostivindu-Se
spre neamul omenesc şi voind a-l ajuta, a trimis pe Fiul Său, ca să ia asupra
Sa trup omenesc şi să mîntuiască pe Adam şi pe cei ce erau împreună cu dînsul
fiind ţinuţi în legăturile iadului. Iar Fiul lui Dumnezeu este Cuvîntul Tatălui,
Cel mai înainte de toţi vecii născut dintr-Însul. El este înţelepciunea Lui,
puterea şi dreapta Lui, pentru a Cărui întrupare, Arhanghelul Gavriil bine
a vestit Sfintei Fecioare cea preacurată şi preacinstită, născută din proorocească
şi împărătească seminţie, întru al cărei preacurat şi sfinţit pîntece Însuşi
Dumnezeu, adică Cuvîntul Tatălui Cel nevăzut, sălăşluindu-Se, a luat asupra
Sa trup, cînd a zis către dînsa îngerul: Bucură-te cea plină de har, Domnul
este cu tine. Şi iarăşi: Duhul Sfînt se va pogorî peste tine şi puterea
Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfîntul care se va naşte din
tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.
Deci, S-a născut Fiul lui Dumnezeu, Cuvîntul Tatălui, din
Fecioara cea fără de prihană, cu trup, cu care S-a îmbrăcat ca şi cu o haină,
pentru mîntuirea oamenilor. Pentru că nimeni nu putea să-L vadă pe Dumnezeul
Cel adevărat, aşa precum este El, deoarece Dumnezeu este foc care mistuieşte;
nici nu poate omul vieţuind pe pămînt, să vadă faţa lui Dumnezeu şi să fie
viu. De aceea, întrupîndu-Se, Dumnezeul nostru, S-a născut şi ca un prunc
cu lapte a fost hrănit, desăvîrşit fiind cu Dumnezeirea.
După aceea a fost prunc tînăr, crescînd cu trupul ca om desăvîrşit
şi împreună a locuit cu oamenii treizeci şi trei de ani, umblînd prin cetăţi,
prin laturi şi prin sate, bine făcînd tuturor şi izbăvind pe cei asupriţi
de diavol. Apoi S-a răstignit de voie pe lemnul Crucii, ca să dea mîntuire
lumii celei pierdute prin înşelăciunea diavolească. Şi, murind cu trupul,
S-a pogorît în iad cu sufletul Său cel Sfînt şi a sfărîmat porţile cele de
aramă şi a frînt zăvoarele cele de fier. Apoi a scos din întuneric şi din
legăturile diavoleşti sufletele sfinţilor şi în părţile cele de sus le-a ridicat,
iar a treia zi a înviat din morţi cu trupul Său.
După înviere S-a arătat ucenicilor şi la mulţi alţii, care
au crezut într-Însul cu adevărat; şi a stat pe pămînt, mîncînd şi bînd cu
Apostolii, încă patruzeci de zile. După aceea S-a înălţat la cer şi şade de-a
dreapta lui Dumnezeu Tatăl, cu trupul Său. Iar acum diavolul se vaietă de
durere, deoarece Hristos Dumnezeu L-a surpat sub picioarele creştinilor, ca
să se calce de cei ce intră întru Împărăţia cerului, de care tu eşti străin,
căci ai parte de veşnicul foc al gheenei, care este moştenirea tatălui tău,
diavolul".
Acestea auzindu-le Aurelian, s-a tulburat la faţă de mînie
şi scrîşnind din dinţi, a zis: "Bîrfitorule şi necuratule, multe cuvinte mincinoase
te-am lăsat pe tine să grăieşti cu îndelungată răbdare. Dar pînă cînd te voi
lăsa a mă ocărî pe mine şi a huli pe zei? Acum vă grăiesc vouă cuvîntul cel
mai de pe urmă: de nu jertfiţi zeilor, cu cumplite morţi vă voi pierde".
Iar Sfîntul Pavel şi Iuliana cu mare glas au strigat, zicînd:
"Creştini sîntem şi spre Hristos avem nădejde! Zeilor tăi nu ne vom închina
şi diavolilor tăi nu vom sluji şi nici de muncile tale nu ne temem. Scorneşte
asupra noastră munci cîte voieşti, căci credem în Dumnezeu. Iar tu vei fi
biruit de Hristos, Cel ce ne întăreşte pe noi şi biruieşte ale tale înrăutăţite
şi tirane meşteşugiri".
Atunci Aurelian a poruncit ca pe Sfîntul Pavel să-l lege de
un lemn şi cu foc aprins să-i ardă faţa. Iar propovăduitorul lui Hristos a
strigat: "Nu ocărî pe Împăratul şi Stăpînul a toată lumea şi nu-L huli pe
El". Sfînta Iuliana a strigat şi ea: "Tiranule necurat, ce rău a făcut fratele
meu, ca aşa de cumplit să-l munceşti?" Iar Aurelian a poruncit ca tot astfel
să lege şi pe Sfînta Iuliana, s-o muncească şi cu foc să-i ardă faţa ei, căreia
îi şi zicea: "Femeie, fără de ruşine, ruşinează-te, precum se cuvine femeilor".
Sfînta a răspuns: "Cu adevărat, Aureliane, te voi asculta
pe tine, cel ce-mi porunceşti să mă ruşinez, fiind eu femeie. Însă mă ruşinez
de Hristos Dumnezeu, Care este viu înaintea ochilor mei şi nu pot a-L lăsa
şi a mă închina diavolilor, căci cred cu tărie în Dumnezeul meu". Aurelian,
văzîndu-se ocărît de sfinţii mucenici, se mînia şi totodată se ruşina şi a
poruncit ca tot trupul lor să-l ardă. Iar poporul care privea la chinuirea
sfinţilor, striga cu mare glas: "Împărate Aureliane, judeci cu nedreptate
şi tot cu nedreptate îi munceşti pe aceia; dacă nu voiesc să aducă jertfe
zeilor, dă asupra lor răspuns de moarte".
Atunci Aurelian, temîndu-se ca să nu se scoale cineva din
popor împotrivă, a dat răspuns ca să li se taie capetele, iar trupurile lor
să se arunce spre mîncarea cîinilor, a fiarelor şi a păsărilor. Astfel au
fost duşi sfinţii la moarte, bucurîndu-se, veselindu-se şi cîntînd cuvintele
psalmului: Mîntuitu-ne-ai pe noi, Doamne, de cei ce ne supără şi pe cei
ce ne urăsc i-ai ruşinat!
Fiind scoşi afară din cetate la locul cel de tăiere, Sfîntul
Pavel a rugat pe gealat, ca mai întîi să taie pe Sfînta Iuliana, căci se temea,
ca nu cumva ea să se înfricoşeze văzînd tăierea lui. Iar Sfînta Iuliana, însemnîndu-se
cu semnul Crucii, şi-a întins grumazul, veselindu-se, şi i l-au tăiat. Sfîntul
Pavel, văzînd pe sora sa săvîrşită prin mucenicie, şi-a ridicat ochii la cer
şi a mulţumit lui Dumnezeu. După aceea, îngrădindu-se însuşi cu semnul Crucii,
şi-a întins grumazul, şi i l-au tăiat.
Deci sfintele lor trupuri zăceau afară din cetate, neîngropate,
căci erau puşi ostaşi de împărat să pîndească de departe, ca să nu le fure
creştinii. Şi veneau la locul acela cîini şi nu se atingeau de trupurile mucenicilor.
Asemenea şi lupii venind, nu numai că nu se atingeau, dar chiar le străjuiau,
şezînd lîngă ele nedepărtaţi. Apoi şi păsările mîncătoare de trupuri zburau
pe deasupra, însă nici una n-a şezut pe ele, ci numai zburau peste ele ca
şi cum le-ar fi păzit şi nici muşte nu lăsau să cadă pe ele. Şi aceasta a
fost şapte zile şi şapte nopţi.
Ostaşii au vestit aceasta lui Aurelian, iar el auzind, a zis:
"O, ce farmece de rea credinţă au creştinii, căci nici morţi n-am putut să-i
biruim!" Şi a poruncit ostaşilor ca noaptea să se ducă de la strajă, căci
nu voia să-i mute ziua, ca să nu fie batjocoriţi de creştini. Făcîndu-se ziuă,
creştinii văzînd că ostaşi de strajă nu sînt, mergînd, au luat mult chinuitele
trupuri ale Sfinţilor Mucenici Pavel şi Iuliana şi le-au îngropat la ei cu
cinste, astfel împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos.
Pentru toate se cuvine Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh,
slavă, cinste şi închinare, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna martie
Cuvinte cheie: Sfantul Mucenic Pavel, Sfanta Mucenita Iuliana
Cautare:
Vizualizari: 1035
Id: 1479
Imagine:
Share:
