Pedepsele copiilor „nonviolente”

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Pedepsele copiilor „nonviolente”

În viziunea biblică, aşa-numita toleranţă este mai degrabă asociată nepăsării, iar copilul nepedepsit devine ruşinea părinţilor. Dragostea şi grija nu pot fi manifestate în afara certării sau a pedepsei. Însuşi cuvântul pedeapsă, care în limba română a venit din greacă, înseamnă pedagogie, educaţie. Pedepsele aşa-zise „nonviolente”, impuse de pedagogia modernă, aduc frustrări şi complexe multiple în comparaţie cu tradiţionala „palmă la fund”. A izola copilul sau a-l pune cu faţa la perete este mult mai cumplit pentru personalitatea sa în formare decât o pedeapsă corporală, care însă nu-l face să se simtă exclus. Pedepsele psihologice vizează în special, personalitatea copilului. Riscul unor astfel de pedepse este dublu. Primul este acela că copilul devine marcat de condiţia sa de exclus, şi aceasta se întâmplă în cazul copiilor sensibili. Al doilea pericol, care nu este mai mic, este acela că copilul îşi învinge conştiinţa şi nu mai consideră o ruşine excluderea sa, adică îşi trăieşte condiţia de pedeapsă ca pe o condiţie normală. Aceşti copii vor deveni acei adulţi care, mai mult decât orice, se tem să-şi piardă locul de muncă.

(Ieromonah Savatie Baştovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, p. 140)

Categoria: Articole

Cautare:

Pedepsele copiilor „nonviolente”

Vizualizari: 306

Id: 21198

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.