www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Pilda mucenicului Crescent din Mira Lichiei e buna pentru toate vremurile…

Pilda mucenicului Crescent din Mira Lichiei e buna pentru toate vremurile…

Puternic exemplu, minunat şi tare folositor îmi pare cazul pomenit de sinaxar în ziua de 13 iunie. Este al mucenicului Crescent din Mira Lichiei. Poftit cu bunăvoinţă şi nu fără oarecare amiciţie de guvernator să jertfească “de formă” idolilor spre a scăpa cu viaţă, el respinge îndemnul arătând că nu înţelege ce înseamnă a face un lucru “de formă”. Trupul, îl lămureşte el pe stăruitorul guvernator, nu poate merge unde poate merge sufletul. Crescent nu jertfeşte “de formă” şi – credincios sieşi şi Stăpânului său – moare fără a se întina printr-un act care nu ar fi fost altceva decât un şiretlic odios şi ridicol.

Pilda e bună pentru toate vremurile şi constituie un răspuns categoric dat nevrednicilor avocaţi ai soluţiei săvârşirii “de formă” a mârşăviilor de orice fel. Forma, în lumea aceasta, nu poate fi despărţită de fond. După ce ne-am depus iscălitura pe un act ori am jertfit idolilor, forma şi fondul atât de bine s-au sudat încât nici o putere nu mai poate spune care-i una şi care-i alta!

(Nicolae Steinhardt, Monahul Nicolae Delarohia, Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, 1997, p. 145)

 

Categoria: Articole

Cautare:

Pilda mucenicului Crescent din Mira Lichiei e buna pentru toate vremurile…

Vizualizari: 671

Id: 13947

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.