www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Poate fi citita acasa de catre crestini Pavecernita?

Poate fi citita acasa de catre crestini Pavecernita?

Pavecernița, numită de unii și Dupăcinarea sau Noptânda, este slujba de seară care se săvârșește fie după cină, ca în unele mănăstiri, adică la începutul nopții, fie, mai ales, îndată după Vecernie, ca în bisericile de enorie (de parohie).

Rânduiala Pavecerniței își are originea în rugăciunile de seară pe care credincioșii primelor veacuri creștine le aduceau lui Dumnezeu, aceste rugăciuni ocupând un loc foarte important în viața primilor creștini. Chiar dacă odată cu dezvoltarea programului liturgic Sfântul Vasile cel Mare a introdus slujba Pavecerniței în rândul celorlalte laude bisericești, astăzi săvârșindu-se mai mult în mănăstiri, nu este deloc greșit dacă este citită acasă de fiecare credincios în parte.

Ba mai mult, este recomandat să fie citită și de credincioșii mireni care vor să se apropie mai mult de Dumnezeu și să crească duhovnicește, rânduiala Pavecerniței găsindu-se în Ceaslov.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Poate fi citita acasa de catre crestini Pavecernita?

Vizualizari: 744

Id: 24816

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.