Pocainta omului

Ce este pocăinţa? Un act moral? Şi cum, printr-un act moral, primim Duh vecinic? Pocăinţa este un act fiinţial, adică al firii – o fire care se preface din firea animalică în cea dumnezeiască. Pocăinţa omului – şi v-aş putea aduce mii de citate din Biblie – este Dumnezeu Care Se pocăieşte în mine, Care, nepăcătos fiind şi desăvârşit, com-pătimeşte pentru mine, pentru moartea mea, pentru pierzania mea. Şi noi, când ne pocăim, intrăm în pocăinţa lui Dumnezeu. Şi, noi, duhovnicii, dacă nu înţelegem această taină, vom călca cu bocanci cu cuie peste lucrul cel mai gingaş, cel mai delicat.

Că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu smerit şi ne povăţuieşte către smerenie, nu fiindcă suntem robi, ci ne povăţuieşte spre smerenie numai ca să devenim ca Dumnezeu, ca să devenim dumnezei. Dacă nu înţelegem lucrul acesta, într-adevăr degeaba facem duhovnicie. Va deveni numai lucrare omenească; vom încerca să facem un om mai bun, o societate mai dreaptă, să îndreptăm istoria puţin, şi vom da faliment. Dacă vom înţelege lucrul acesta şi în acest duh, vom merge înainte în duhovnicia noastră, vom face lucrare dumnezeiască şi ne vom permite să uităm cele ale pământului, şi istoria, şi etnia, şi morala, şi „îmbunătăţirea”, căci toate se vor săvârşi izvorând din duh. Şi, deşi sunt zeci de gânduri ce îmi vin încă în inimă, poate cu asta închei. Dumnezeu să ne miluiască!

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 62)

Categoria: Articole

Cautare: