www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Pofta fara minte, inchipuire pripita si manie fara judecata. Asta inseamna 666!

Pofta fara minte, inchipuire pripita si manie fara judecata. Asta inseamna 666!

– Părinte, în Apocalipsă spune de pecetea lui Antihrist, 666, care este puterea lui Antihrist.

– Frate, tu crezi că se ia aşa după slovă, 666?

Aceşti trei de şase simbolizează trei patimi cumplite care vor stăpâni lumea în vremea de pe urmă, şi anume:

1. Pofta fără de minte, adică desfrâu şi beţie cum n-a mai fost niciodată pe pământ;

2. Mânie fără judecată, adică ură între oameni, războaie, răzbunare, crime de tot felul, ceartă şi tulburare între creştini, între părinţi şi copii, aşa cum scrie la Sfânta Evanghelie.

3. Şi al treilea şase înseamnă închipuire pripită sau imaginaţie pripită, care duce la secte, dezbinări de tot felul, boli sufleteşti, vrăjitorie, deznădejde şi sinucidere.

Toate aceste patimi, care sunt simbolizate prin cifra 666, stăpânesc astăzi tot pământul, până când va veni sfârşitul lumii şi Judecata de Apoi. Atunci fiecare va lua după faptele sale.

Păi voi credeţi că o să fie o pecete cu cifra 666? Prostii! La Apocalipsă, dacă ceri tu 666, eu îţi cer ţie „jivină gândită” şi „cal galben” şi „cal roib” şi „cal negru”, şi „cetatea care naşte”. Cetatea se face femeie şi naşte.

Ia să-mi spui tu mie ce-s acelea? Cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu, cele şapte trâmbiţe, ce-s acelea? Păi spune, măi!

Cea mai blestemată sectă din lume care ne ameninţă este secta iehoviştilor. Ce hule grele aduc ei împotriva Dumnezeirii! Ei nu cred în Hristos. Este o sectă politică iudaică, care luptă împotriva Creştinismului şi încearcă să arate dogma Preasfintei Treimi, căci despart pe Tatăl de Fiul şi de Duhul Sfânt.

A fost vreodată Tatăl fără Cuvânt? Hristos este cuvântul Tatălui. A fost vreodată Tatăl fără Duh? Ce spune în Psalmul 12? Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui toată puterea lor. A fost vreodată Tatăl fără Cuvânt sau fără Duh?

N-ai văzut la facerea omului? Să facem om după chipul şi asemănarea noastră. Cu cine se sfătuia Tatăl, dacă nu este Fiul şi Duhul Sfânt? N-ai văzut la amestecarea limbilor: Să ne pogorâm, să le amestecăm limbile. Sfânta Treime de la început se descoperă în cele mai tainice Scripturi.

Deci răul din draci acesta este: poftă fără minte, închipuire pripită şi mânie fără judecată. Asta înseamnă 666!

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 135-137)

Categoria: Articole

Cautare:

Pofta fara minte, inchipuire pripita si manie fara judecata. Asta inseamna 666!

Vizualizari: 614

Id: 14759

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.