www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Postul - jertfa adusa lui Dumnezeu

Postul - jertfa adusa lui Dumnezeu

Postul să-ţi fie cu toată puterea, ca înaintea Domnului. El curăţeşte păcatele şi fărădelegele tale; face sufletul cuviincios, sfinţeşte cugetarea, alungă dracii şi apropie de Dumnezeu. Iar dacă ai mâncat odată într-o zi, a doua oară să nu pofteşti, ca să nu te faci risipitor şi să-ţi tulburi cugetul. În felul acesta, poţi avea cu ce să împlineşti porunca binefacerii şi poţi să omori patimile trupului. Iar dacă s-ar face întâlnire de fraţi şi ai fi silit să mănânci şi a doua şi a treia oară, să nu te temi, nici să te întristezi, ci mai bine bucură-te, mulţumind lui Dumnezeu că, făcându-te supus trebuinţei şi mâncând de două şi de trei ori, ai împlinit legea dragostei şi că pe însuşi Dumnezeu îl vei avea orânduitor al vieţii tale. Dacă uneori trupul e bolnav şi trebuie să mănânci şi de două, de trei şi de mai multe ori, să nu fie întristat cugetul tău. Căci ostenelile trupeşti nu trebuie să fie ţinute şi în timpuri de boală şi de slăbiciune, ci trebuie lăsate atunci mai slobod în anumite privinţe, ca să se întărească trupul din nou, spre aceleaşi osteneli ale vieţuirii. Iar în privinţa înfrânării de la anumite bucate, nu ne-a oprit dumnzeiescul cuvânt ca să nu mâncăm ceva, ci a zis: „Iată am dat vouă toate, ca pe legumele ierburilor” (Facere 9, 3), „mâncaţi-le nimic cercetând” (I Cor. 10, 25-27) şi: „Nu cele ce intră în gură spurcă pe om” (Mt. 15, 11). Deci înfrânarea de la anumite bucate, e lucru ce rămâne la alegerea ta, ca o osteneală a sufletului.

(Evagrie MonahulFilocalia, vol. I, Editura Institutul de Arte Grafice „Dacia traiană”, Sibiu, 1947, pp. 46 - 47)

Categoria: Articole

Cautare:

Postul - jertfa adusa lui Dumnezeu

Vizualizari: 641

Id: 15640

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.