Procesiuni in Ţara Sfanta din Saptamana Luminata

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Procesiuni in Ţara Sfanta din Saptamana Luminata

Procesiunea din ziua a doua şi a treia de Sfintele Paşti. A doua zi de Sfintele Paşti, cei 12 arhierei pornesc de dimineaţă cu Sfânta Lumină în toată Palestina. Prin aceasta ei simbolizează pe Sfinţii Apostoli, care au dus lumina Evangheliei în toată lumea. Fiecare episcop ia cu sine un preot şi un diacon şi, cu o maşină specială, duce Lumina Învierii la toate bisericile ortodoxe din Ţara Sfântă. Un episcop se duce la Nazaret, altul la Tiberiada, altul la Cana Galileii, altul la Samaria, altul la Betleem, la Ierihon, peste tot. La destinaţie sunt întâmpinaţi de credincioşi şi slujitori în sunetul clopotelor. După ce se înconjoară biserica de trei ori cu făclii aprinse în mâini, cântând “Hristos a Înviat”, se săvârşeşte Liturghia arhierească.

A treia zi de Sfintele Paşti, aceiaşi episcopi, se duc în alte localităţi din Palestina, prin rotaţie, ducând Lumina Învierii peste tot şi săvârşind Liturghia arhierească. În felul acesta, lumina şi bucuria Învierii lui Hristos se răspândeşte în toată Ţara Sfântă şi în toată lumea creştină.

De asemenea, la Biserica Sfântului Mormânt, în fiecare zi şi noapte se slujeşte Sfânta Liturghie cu arhiereu şi sobor de preoţi şi diaconi, în toată Săptămâna Lumiată şi, în continuare, până la Duminica Mare.

Procesiunea de la Izvorul Tămăduirii. În Vinerea luminată se face procesiune cu un arhiereu şi sobor de preoţi, la Izvorul Maicii Domnului din Grădina Ghetsimani, locul de unde a băut apă Preasfânta Fecioară. Acolo, în mijlocul multor pelerini, se face aghiazmă şi se împarte la credincioşi.

Procesiunea din Duminica Tomei. În Duminica Tomei se face procesiune cu arhiereu şi cu numeroşi clerici, pe Muntele Măslinilor, la locul numit “Mica Galilee”. După tradiţie, se crede că aici s-ar fi arătat Domnul ucenicilor şi lui Toma, când a încercat să pipăie coasta şi mâinile Mântuitorului, cum spune la Evanghelia de la Ioan, capitolul 20, 19-29. După procesiune, se face Liturghie arhierească în paraclisul patriarhal care se află aici, în palatul de vară al patriarhului de Ierusalim.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 384-385)

Categoria: Articole

Cautare:

Procesiuni in Ţara Sfanta din Saptamana Luminata

Vizualizari: 379

Id: 14408

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.