Purtam crucea care mantuiește sau traim impotrivindu-ne?

Se ridică în mod natural problema: cum să ne luptăm cu boala, ce să opunem pierzării care-i ameninţă pe cei ce merg pe această cale? Răspunsul decurge din esenţa întrebării: smerenia, ascultarea faţă de cel obiectiv; ascultarea pe trepte – faţă de oamenii îndrăgiţi, faţă de apropiaţi, faţă de legile lumii, faţă de dreptatea obiectivă, faţă de tot ce e bun în noi şi în afara noastră, ascultarea faţă de Legea lui Dumnezeu şi, în fine, ascultarea faţă de Biserică, de rânduielile ei, de poruncile ei, de lucrările ei de taină. Iar pentru asta este nevoie de ceea ce se află la începutul căii creştine: „Cine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine”. Să se lepede... să se lepede zi de zi; zi de zi, cum se spune în manuscrisele cele vechi, să-şi ia omul crucea sa – crucea răbdării necazurilor, a punerii de sine pe ultimul loc, a îndurării amărăciunilor şi a bolilor şi a acceptării tăcute a ocărilor, a ascultării depline şi fără rezerve, neîntârziate, de bunăvoie, bucuroase, neînfricate, statornice. Şi atunci i se va deschide calea în împărăţia odihnei, „a preaadâncii cugetări smerite, ce nimiceşte toate patimile”. (Pr. Aleksandr Elceaninov) (Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, p. 59)

Categoria: Articole

Cautare: