www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Raul camatariei - nu te imprumuta cu camata

Raul camatariei - nu te imprumuta cu camata

Fugi de răul păcătoasei cămătării care este urmat de groaznica încălcare a poruncilor lui Dumnezeu şi a adevărului Lui: împotrivirea îndrăzneaţă, fapta rea şi linguşirea, înconjoară neîncetat zidurile oraşelor, datorită cărui fapt limbile sunt blestemate (Ps. 54, 10), fiind ciopârţite de sus de sabia dumnezeiască. Fugi de răul cămătăriei pe care o are antihrist cel ce este duşmanul poruncilor evanghelice şi al oricui se alină cu ele. Căci Hristos Domnul, aşa cum e scris, a venit să dezlege sufletele săracilor legate de camăta nedreaptă (Ps. 71, 14; Luca 4, 18). Cămătarul însă, înfuriindu-se din cauza turbării iubirii de aur, îi leagă iarăşi cu lanţurile dobânzilor. Fugi de răul cămătăriei care îl transformă pe ucenicul tău într-un necredincios şi slujitor al idolilor urâţi de Dumnezeu (Ef. 5, 5). Dacă această cămătărie este deplină slujire a idolilor, după cum auzim de la dumnezeiescul propovăduitor, atunci fugi cu toate puterile de veninul cămătăriei. Dacă doreşti negreşit să te veseleşti în locaşul dumnezeiesc împreună cu sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu şi dacă vrei să te veseleşti veşnic împreună cu ei în lumină, atunci fugi de această ticăloşie căci pe iubitorii ei - pe păgâni - cântarea dumnezeiască din gurile tuturor credincioşilor de pe întreg pământul îi blestemă şi se roagă întotdeauna cu mare râvnă pentru arderea lor, zicând: „Potopeşte Doamne, şi împarte limbile lor...” (Ps. 54, 9) precum şi altele care sunt cunoscute cititorilor şi dispreţuite de ei. Hrănindu-te cu sângele celor care trăiesc în sărăcie şi alinându-te cu camăta dăunătoare, tu te asemeni cu o fiară mâncătoare de sânge şi din oasele slabe te străduieşti să storci măduva, asemenea câinilor şi corbilor. Ţi s-a poruncit, o nepriceputule, să hrăneşti săracii prin munca ta iar nu să bei sângele celorlalţi prin intermediul cămătăriei; să slujeşti altora iar nu să stăpâneşti peste ceilalţi.

(Sfântul Maxim GreculViața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, p. 86)




Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Raul camatariei - nu te imprumuta cu camata

Vizualizari: 672

Id: 19810

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.