www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Reprezentarea iconografica a binecuvantarii Domnului

Reprezentarea iconografica a binecuvantarii Domnului

În toate icoanele bizantine, mâna dreaptă a Mântuitorului este ridicată spre a binecuvânta. Acest gest îl întâlnim și la preoții ortodocși care, în cadrul slujbelor bisericești, îi binecuvântează pe cei prezenți, obiectele de cult pe care le folosesc sau darurile aduse spre sfințire.

Așezarea degetelor mâinii drepte a celui care binecuvântează nu este întâmplătoare - ci formează monograma lui Iisus Hristos: IC XC. Astfel, degetul arătător indică litera „iota”, adică „I”; degetul mijlociu, prin arcuire, se aseamănă literei „sigma”, adică „C”; degetul inelar, încrucișându-se cu degetul mare, formează litera „hi”,adică „X”; tot prin arcuire, degetul cel mic formează litera „sigma”, adică „C”.

Orice binecuvântare dată de către preot ori de către sfinții din icoane ne trimite cu gândul la Mântuitorul Iisus Hristos, căci de la El vine binecuvântarea peste toată făptura. Preotul însuși mărturisește, în cadrul Sfintei Liturghii, atunci când binecuvântează oamenii adunați în Sfântul Locaș, că binecuvântarea pe care o dă nu este a lui, ci a Lui Dumnezeu: „Binecuvântarea Domnului să fie peste toți, cu al Său Har și cu a Sa iubire de oameni!”.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Reprezentarea iconografica a binecuvantarii Domnului

Vizualizari: 655

Id: 25036

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.