www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Rolul femeii in Biserica

Rolul femeii in Biserica

Acum, de rolul femeii în Biserică ce să vă spun? Am auzit că protestanţii au ajuns la apogeul nebuniei. Un cioban vă vorbeşte; cine s-o supăra, să-mi ia opincile şi gluga. De 5000 de ani a întemeiat Dumnezeu preoţia, prin Moise şi Aaron şi fiii lui Levi, şi niciodată n-a dat poruncă nimănui să hirotonească femei.

Poate aţi auzit de diaconiţe: Şi vă încredinţez pe Febe, sora noastră, care este diaconiţă a Bisericii din Chenhrea (Rom. 16, 1). Dar, zic, v-aţi pus întrebarea ce misiune aveau diaconiţele? Poate aţi luat de acolo îndrăzneală şi să faceţi diaconi din femei! Voi credeţi că diaconiţele, care au încetat să mai fie din secolul IV în Biserica Ortodoxă, aveau aceeaşi misiune ca un diacon?

Aceste diaconiţe aveau şapte misiuni în Biserică. Le-am spus acolo datoriile diaconiţelor: ajutau la botezul femeilor, ajutau bolnavii la spitale, duceau împărtăşanie la femeile bolnave, slujeau la mesele agape etc. Dar nicidecum n-aveau hirotonie, cum spune canonul 19 al Soborului VI ecumenic: „Iar hirotonie la diaconiţe n-am cunoscut, fără numai hirotesii”. Ce este hirotesia? Hirotonia se face în altar, hirotesia afară de altar. Este o singură rugăciune arhierească care se dădea înainte vreme, şi acum se dă la ierarhia inferioară a Bisericii, la slujitorii inferiori, cum erau: portarii, citeţii, cântăreţii, anagnoştii, ipodiaconii, hartofilacşii etc.

Toţi aceştia aveau această hirotosie sau binecuvântare care o aveau şi diaconiţele; o împuternicie să slujească, să ajute în biserică. (...)

Apostolul Pavel a spus aşa: „Văduva care nu se mărită să fie hrănită de la biserică. Care se mărită nu greşeşte, dar mai bine să rămână aşa”. Pe femeile acestea văduve şi bolnave, care nu aveau bărbat, Biserica le ajuta prin diaconiţe.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 79-80)

Categoria: Articole

Cautare:

Rolul femeii in Biserica

Vizualizari: 883

Id: 17463

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.