www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Rugaciunea imi insufla constiinta faptului ca sunt chipul lui Dumnezeu

Rugaciunea imi insufla constiinta faptului ca sunt chipul lui Dumnezeu

Rugăciunea este dovada că sunt persoană raţională, că sunt după chipul lui Dumnezeu, este chezăşia viitoarei mele îndumnezeiri şi fericiri. Am fost zidit din nimic; sunt nimic înaintea lui Dumnezeu, Fiindcă nu am nimic al meu — însă eu, prin mila Lui, sunt persoană, am raţiune, inimă, voinţă liberă, iar în raţiunea și libertatea mea pot, prin întoarcerea inimii mele către El, să măresc treptat în mine însumi, Împărăţia Lui cea nesfârşită, să înmulţesc treptat, din ce în ce mai mult, în mine darurile Lui, să iau din El, ca dintr-un Izvor pururea curgător şi niciodată secat, tot binele duhovniccsc şi trupesc, dar mai ales duhovnicesc. Rugăciunea îmi insuflă conştiinţa faptului că sunt chipul lui Dumnezeu, că atunci când sufletul meu este smerit şi recunoscător faţă de El în voia sa cea liberă, atunci eu, înmulţind la nesfârşit darurile duhovniceşti de la Dumnezeu, pot în acest chip să mă desăvârşesc la nesfârşit şi să măresc la nesfârșit asemănarea mea cu Dumnezeu, fericirea mea cea cerească, pentru care am fost zidit. O! Rugăciunea e semnul marelui preţ pe care îl am, preţ cu care m-a cinstit Ziditorul meu, dar ea îmi aminteşte totodată şi de nimicnicia mea (din nimic sunt şi n-am nimic al meu, drept care Îl şi rog pe Dumnezeu pentru toate), ca şi de preaînalta mea vrednicie (sunt chipul lui Dumnezeu, sunt îndumnezeit, mă pot numi prieten al lui Dumnezeu, precum Avraam, părintele credincioşilor, numai să cred fără îndoială în fiinţarea, bunătatea şi atotputernicia Dumnezeului meu şi să mă asemăn Lui în această viaţă prin faptele dragostei şi milostivirii).

(Sfântul Ioan de Kronstadt, În lumea rugăciunii, Editura Sophia, București, 2011, p. 5)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Rugaciunea imi insufla constiinta faptului ca sunt chipul lui Dumnezeu

Vizualizari: 683

Id: 10794

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.