www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Rugaciunile scurte si cu smerenie

Rugaciunile scurte si cu smerenie

- În general, credincioşii noştri se roagă puţin, dar cu multă smerenie. Pot avea ei nădejde de mântuire cu rugăciune puţină? Dar cei bolnavi şi care nu pot citi, cum trebuie să se roage?

- Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zis: Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca păgânii, cărora li se pare că în multa lor vorbire vor fi ascultaţi. Deci, să nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de ce aveţi trebuinţă, mai înainte de a cere voi de la El (Matei 6, 7-8).

Deci i-a învăţat să se roage cu rugăciunea „Tatăl nostru”. Aşadar, Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a învăţat pe noi rugăciunea scurtă. Oricine va zice rugăciuni scurte, dar cu smerenie, cu umilinţă şi cu simţirea inimii, se va mântui. Să ne aducem aminte de acel bătrân care, timp de patruzeci de ani, zicea această scurtă rugăciune: „Doamne, eu ca un om am greşit, iar Tu, ca un Dumnezeu, mă iartă” (Pateric, ed. 1930). La fel să facă şi bolnavii. Să se roage lui Dumnezeu cu rugăciuni scurte şi să mulţumească pentru boală.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 60-61)

Categoria: Articole

Cautare:

Rugaciunile scurte si cu smerenie

Vizualizari: 926

Id: 12611

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.