www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Rugaciunile sfintilor mai tin echilibrul lumii

Rugaciunile sfintilor mai tin echilibrul lumii

Rugăciunile sfinţilor mai ţin echilibrul lumii, ele sunt ca nişte jertfe aduse lui Dumnezeu continuu. Când sfinţii din ceruri nu vor mai avea următori pe pământ, adică atunci când nu vor mai fi sfinţi pe pământ să se roage pentru o lume bună, pentru echilibrul universului, va fi aproape pieirea pământului şi a tot ceea ce este pe el.

Aşa cum negura domneşte noaptea şi este biruită prin câte una sau mai multe făclii aprinse, tot astfel rugăciunile sfinţilor şi înşişi sfinţii existenţi pe pământ sunt nişte făclii în timpul nopţii, cu care te poţi călăuzi pentru a merge mai departe. Neexistând nici o făclie, toată noaptea va fi a stăpânitorului întunericului, adică a diavolului.

În Biserica noastră Ortodoxă există următoarea ordine sau ierarhie, în ceea ce priveşte cinstirea persoanelor sfinte precum şi adorarea lui Dumnezeu.

Lui Dumnezeu I se aduce cult de adorare, în limba greacă latria, adică I se aduce cinstirea absolută pentru că El este Adevărul absolut şi Izvorul întregii existenţe.

Sfinţilor, ca cei ce au luptat pentru spiritualizarea materialului, pământescului şi ca cei ce sunt mijlocitori între oamenii de pe pământ şi Dumnezeu, li se aduce un cult de venerare, în limba greacă dulia, cinstire.

Iar Maicii lui Dumnezeu, ca ceea ce s-a învrednicit a depăşi chiar şi pe sfinţii îngeri, singura fiinţă omenească care a depăşit toate rânduielile firii, i se aduce un cult de supravenerare, supracinstire, în limba greacă hiperdulia, adică depăşeşte pe a tuturor sfinţilor. Toate aceste trei cinstiri nu trebuie confundate, ci deosebite.

 Sfânt este acela care prin viaţa sa, pământească fiind, încearcă şi reuşeşte în cea mai mare parte să imite pe cea îngerească, încheie prietenii cu sfinţii îngeri şi cu Dumnezeu, deci devine „prieten” al lui Dumnezeu şi, mai mult, „casnic” al lui Dumnezeu.

(Protosinghelul Ioachim Pârvulescu, Cele trei mari mistere vizibile şi incontestabile din Biserica Ortodoxă, Editura Amacona, 1997,  pp. 139-140)

Categoria: Articole

Cautare:

Rugaciunile sfintilor mai tin echilibrul lumii

Vizualizari: 706

Id: 8171

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.