www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Sa fim doritori de a-I sluji lui Dumnezeu, de a fi purtatori de Duh

Sa fim doritori de a-I sluji lui Dumnezeu, de a fi purtatori de Duh

Sfânta Maria Magdalena a întâlnit pe Domnul Hristos şi ea s-a învrednicit să-L audă pe Domnul nostru Iisus Hristos şi să spună cuvintele „Rabbuni”. Aşa ceva trebuie să facem şi noi toţi. În viaţa cea nouă, în viaţa cea sfântă, în viaţa cea străbătută de slujbele dumnezeieşti, în viaţa cea străbătută de Sfânta Liturghie, de dorinţa de a fi gânditori de Dumnezeu, de dorinţa de a fi cinstitori de Dumnezeu, de dorinţa de a fi purtători de Dumnezeu, de dorinţa de a fi purtători de Duh. Toate acestea ne fac şi mai cinstitori, ne fac şi mai gânditori de Dumnezeu, ne fac şi mai doritori de a-I sluji lui Dumnezeu, aşa cum I-au slujit Sfintele Femei Mironosiţe, care de fapt şi-au pus în mirurile pe care au vrut să le ducă la Domnul nostru Iisus Hristos, toată inima lor, toată puterea lor, toată cinstirea lor, toată dragostea lor, toată gândirea lor cea nouă și cea sfântă.

Bunul Dumnezeu, cu mila şi îndurările Sale, să ne învrednicească şi pe noi să fim următori ai Sfintelor Mironosiţe şi ai Dreptului şi Sfântului Iosif din Arimateea şi ai Sfântului Nicodim, ca cinstitori ai Lui. Să ne învrednicească Bunul Dumnezeu ca prin rugăciunile Maicii Preacurate să avem şi noi totdeauna iubire şi cinste de ajuns în faţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi în faţa tuturor rânduielilor de slujbă pe care Bunul Dumnezeu a rânduit să le avem ca să putem să ne reînnoim viaţa, să ducem o viaţă sfântă şi curată spre mărirea lui Dumnezeu şi spre binele de mântuire al sufletelor noastre.

(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, pp. 262-263)

Categoria: Articole

Cautare:

Sa fim doritori de a-I sluji lui Dumnezeu, de a fi purtatori de Duh

Vizualizari: 750

Id: 13705

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.