www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Sa nu ne risipim in dorinte desarte!

Sa nu ne risipim in dorinte desarte!

- Părinte, întotdeauna este rău să doreşti ceva ?

- Nu, dorinţa inimii nu este rea în sine. Ci atunci când lucrurile, fie şi nepăcătoase, îmi iau o bucată din inimă, îmi slăbesc dragostea mea faţă de Hristos. Această dorinţă este rea, pentru că vrăjmaşul îmi taie dragostea mea de la Hristos. Când doresc un lucru preţios, o carte de pildă, şi îmi ia o parte din inimă, atunci asta e un rău. De ce o carte să-mi ia o parte din inimă? Cartea să o doresc, sau pe Hristos să-L râvnesc ? Orice dorinţă, oricât de bună ar părea, nu este mai bună ca a dori cineva pe Hristos sau pe Maica Domnului. Când îmi dau inima lui Dumnezeu, este cu putinţă ca Dumnezeu să nu mi se dea în întregime mie? Dumnezeu cere inima omului. "Dă-mi, fiule, inima ta" (Pilde 25,26). Dacă omul îi dă inima sa, dupa aceea, Dumnezeu îi va da orice va iubi inima sa, numai să nu-l vatăme. Numai când se dăruieşte lui Hristos inima nu se iroseşte şi numai în Hristos afli legatura cea bogată a dragostei dumnezeieşti în această viaţă, iar în cealaltă, cea veşnică, veselia dumnezeiască.

Trebuie să evităm lucrurile lumeşti, ca să nu ne răpească inima şi să ne folosim de cele simple, numai pentru a ne sluji de ele. Să ne îngrijim însă să fie sobre. Dacă doresc să folosesc un lucru frumos, înseamnă că dau toată inima mea frumuseţii şi pentru Dumnezeu nu rămâne nici o bucăţică. Treci pe undeva şi vezi o casă cu marmură, cu o înfăţişare frumoasă, cu sculpturi etc. Te minunezi de pietre, de cărămizi şi îţi laşi inima ta acolo. Sau vezi într-un magazin nişte rame frumoase pentru ochelarii tăi şi le doreşti. Dacă nu le cumperi, îţi laşi inima ta în magazin. Daca le cumperi, îţi atârni inima de ramele ce le porţi. În special femeile sunt furate uşor. Puţine sunt acelea care nu-şi vând inima celor deşarte. Vreau să spun că diavolul le fură bogăţia inimii lor cu toate cele lumeşti, colorate, strălucitoare. Una are nevoie de o farfurie? Va căuta să afle o farfurie cu flori. Ca şi cum s-ar acri mâncarea dacă farfuria nu are flori. Unele femei duhovniceşti sunt mişcate de lucruri părute serioase, de un vultur cu două capete, de pildă. Iar după aceea întreabă: "De ce nu ne mişcă cele duhovniceşti ?" Cum să te mişte, dacă inima ta e împrăştiată în dulapuri, între farfurii? Nu ai inimă, ci numai carne, înlăuntrul căreia bate tic-tacul mecanic, ca ceasul, numai ca să poţi merge. Pentru că puţin din inimă merge la un lucru, puţin la altul iar pentru Hristos nu rămâne nimic.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, vol. I - Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003)

Categoria: Articole

Cautare:

Sa nu ne risipim in dorinte desarte!

Vizualizari: 618

Id: 23137

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.