www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Salasluindu-se in inima noastra, Dumnezeu intipareste in ea poruncile Sale si legea Sa

Salasluindu-se in inima noastra, Dumnezeu intipareste in ea poruncile Sale si legea Sa

Sălăşluindu-se în inima noastră, Dumnezeu întipăreşte în ea poruncile Sale şi legea Sa. Deci, inima este locul unde sunt scrise poruncile dumnezeieşti, aşa cum spune şi Sfântul Apostol Pavel atunci când vorbeşte despre cei „care arată fapta legii scrisă în inimile lor" (Romani 2, 15). Şi Sfântul Maxim arată că Dumnezeu „îşi înscrie legile Sale" în inima omului, „ca într-o tăbliţă bine netezită". Şi tot el spune: „Cel ce şi-a făcut inima curată cunoaşte nu numai raţiunile celor inferioare şi de după Dumnezeu, ci priveşte întrucâtva şi în Dumnezeu Însuşi". Când Dumnezeu vine şi Se sălăşluieşte în inima curată, „El binevoieşte să-şi sape în ea prin Duh trăsăturile proprii, ca în nişte table ale lui Moise..., în măsura în care acea inimă a sporit prin făptuire şi contemplaţie".

Astfel, avându-L pe Dumnezeu în inima lor şi învrednicindu-se de a avea legea Lui înscrisă în ea, sfinţii au dobândit mintea lui Hristos, după cum spune Apostolul: „Noi însă avem gândul [mintea] lui Hristos" (I Corinteni 2, 16). „Mintea lui Hristos, pe care o primesc sfinţii", mărturiseşte Sfântul Maxim, „nu vine în noi ca să ne lipsească de puterea noastră mintală, nici ca să întregească mintea noastră, ci ca să lumineze, prin calitatea ei, puterea minţii noastre şi să o aducă la aceeaşi lucrare cu a Lui". Altfel spus, fără a se risipi, puterea minţii noastre se luminează de energiile lui Hristos. Potrivit Sfântului Maxim, numai „cel ce cugetă ca Hristos şi prin toate îl cugetă pe El" are „mintea lui Hristos"». Cel ce cugetă potrivit voii lui Dumnezeu îşi aminteşte neîncetat de El - acelaşi lucru aplicându-se şi celor dorite de acesta, întrucât dorindu-L în primul rînd pe El, pe Dumnezeu, va dori în mod constant numai ceea ce doreşte Dumnezeu.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 191-192)

Categoria: Articole

Cautare:

Salasluindu-se in inima noastra, Dumnezeu intipareste in ea poruncile Sale si legea Sa

Vizualizari: 668

Id: 13044

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.