Singuratatea noastra

Încă un aspect pe care n-ar fi rău să-l zicem este chiar cel legat de singurătatea noastră. Uitaţi-vă la insulaţionismul nostru duhovnicesc, la modul în care trecem într-o tonalitate dintr-aceasta de peltea, ne dăm ochii peste cap, ne punem mâinile pe piept şi credem că, gata, ne-am asumat Ortodoxia. Aceste icoane, oarecum, într-un fel sau altul, posibil să fie benefice, dar ele sunt, în acelaşi timp, extrem de tulburătoare la adresa echilibrului pe care Ortodoxia îl cere de fiecare dată. Nu încercaţi să copiaţi doar gesturile celor care sunt înaintea voastră mărturisitori ai lui Hristos. Încercaţi să copiaţi, de fiecare dată, viaţa acelora care deja sunt pictaţi pe pereţii bisericilor şi care sunt sfinţii care ne ţin şi care se preocupă pentru ca pereţii viitoarelor Biserici să nu rămână goi.

De aceea, încercaţi să treceţi un pic dincolo de ceea ce vedeţi în Biserică. Şi dincolo de ceea ce vedeţi în Biserică veti vedea cu adevărat ceea ce aveţi de văzut în Biserică. Uitaţi-vă bine la criza acestei însingurări... Toţi, la şcoală, de fapt, suntem un pustiu de singurătate. Stăm în bancă, îi ascultăm pe profesori, dăm din cap din când în când, aşa, de control, să nu se prindă nimeni că am adormit în duhul, încercăm să comunicăm, dar nu prea reuşim. Faceţi, de exemplu, o analiză a lucrurilor pe care le-aţi discutat astăzi cu cei apropiaţi vouă. Pauză. Zero barat. Poate doar că a dat gol ăla aseară, prin minutul 58 sau când a dat el gol... Aţi înţeles? Deci lucruri din acestea aşa... (...) Senzaţia acestei comunicări doar de dragul de a pălăvrăgi, de dracul pălăvrăgelii, în niciun caz nu înseamnă comunicare. Vorba aceea, între doi oameni care se urăsc, e suficient un pumn în celălalt, un gest al urii, pentru ca el, dintr-odată, să poată să îşi dea seama că îl urăşti. Oare de ce pentru iubire e nevoie de mai mult, de mii de gesturi? De simandicoseala asta din jurul nostru, de schimonoseala asta a iubirii, de „fixăiala" asta în raport cu iubirea?! Uitaţi-vă bine când un băiat încearcă să-i declare dragoste, în zilele noastre, unei fete. Măi, încep fiţele! Se ascunde... Ea moare de dragul lui, dar trebuie să joace şcoala pe care toată lumea din jur a învăţat-o să o joace, să-şi machieze sentimentele. La rândul lui, şi el învaţă tehnici. Mâine-poimâine o să edităm volume: Tehnici de atac în cadrul iubirii, volume de cucerit, Biblia în roz - Cum să cucerim femeile? Cum să ne lăsăm sau să nu ne lăsăm cucerite? Pentru că am ajuns să credem că, cu cât jucăm mai tare teatru, cu cât fixăim mai mult lucrurile, cu atât ele ies mai grandioase.

(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, pp. 173-175)

Categoria: Articole

Cautare: