Sporirea noastra duhovniceasca atarna in primul rand, de atitudinea noastra

În fiecare zi, în fiecare noapte să avem în minte că Dumnezeu ne priveşte, că ne aude rugăciunile, că vede adâncurile duhului nostru. Aceasta, bineînţeles, nu înseamnă că Îl vedem pe Dumnezeu precum este, ci doar crează o atmosferă ce ne îngăduie să ne vedem neajunsurile, risipirea minţii, greşalele în legăturile noastre cu ceilalţi de-a lungul zilei.

Vieţuind cu alţii, suntem supuşi unor limitări, reguli exterioare, restricţii etc. Însă duhul ce purcede de la Dumnezeu trece dincolo de toate aceste forme.

Să fie gândul nostru acolo unde este Hristos. Atunci, rugăciunea noastră va fi cu El şi nu va rămâne mult loc patimilor. Ne vom obişnui să trăim în acest fel şi, printr-o astfel de vieţuire paşnică, vom reclădi întrega noastră fiinţă. În viaţă nu este nimic banal, mărunt, neîsemnat.

Păstrându-ne mintea în Dumnezeu, este uşor să păzim toate legile, rânduielile şi limitările exterioare fără a ne înrobi lor. Formele exterioare ale vieţii se împletesc uşor cu cugetul duhovnicesc. Rânduiala vădită a vieţii rămâne aceeaşi, cuprinsul însă se preschimbă. Sporirea noastră duhovnicească atârnă în primul rând, de atitudinea noastră.

(Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 54)

Categoria: Articole

Cautare: