www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Spovedania si impartasania pecetluiesc lucrarea pocaintei

Spovedania si impartasania pecetluiesc lucrarea pocaintei

Ne pregătim ca să ne spovedim şi să ne împărtăşim cu sfintele Taine; dar sfânta spovedanie şi sfânta Împărtăşanie sunt împlinirea lucrării acestei pregătiri, pecetluind haric acele schimbări ale inimii care trebuie să apară, să se pârguiască şi să se întărească în vremea pregătirii.

Atunci când ne mărturisim, spunem de obicei: „Am păcătuit, n-o să mai fac”. Acest cuvânt exterior trebuie să fie expresia dispoziţiilor şi simţămintelor lăuntrice care trebuie să se formeze în inimă înainte de spovedanie. Pentru a spune cu sinceritate: „Am păcătuit, n-o să mai fac”, trebuie să ne recunoaştem în chip viu păcatele şi să luăm hotărârea neclintită de a nu ne mai lăsa atraşi de ele. Numai prin această străpungere pentru păcate şi această neclintită hotărâre de a nu mai păcătui este adevărată spovedania; numai atunci îşi arată harica ei putere; numai cu această condiţie este doctorie vindecătoare a bolilor sufleteşti şi baie care spală murdăriile inimii.

Şi, iată, tocmai această schimbare hotărâtoare în bine, pricinuită de îndurerarea pentru păcate, este scopul tuturor nevoinţelor pregătirii pentru împărtăşire, nevoinţe pe care le purtăm acum. Postul, starea la rugăciune, îndepărtarea de treburile obişnuite, metaniile şi celelalte sunt rânduite ca prin ele să ne înmuiem sufletul şi să îl ajutăm să se ridice la întristarea cea după Dumnezeu şi la pocăinţa cea fără părere de rău spre mântuire.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătirea pentru Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Predici la Triod, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 91-92)

 

 

Categoria: Articole

Cautare:

Spovedania si impartasania pecetluiesc lucrarea pocaintei

Vizualizari: 602

Id: 4885

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.