www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Straduiti-va sa gasiti pacea launtrica

Straduiti-va sa gasiti pacea launtrica

Vă salut pe tine şi pe toate măicuţele noastre la un loc şi pe surori, cu ocazia venirii unei veri noi şi a participării la marea sărbătoare a Schimbării la Faţă. Mare este această sărbătoare a Schimbării la Faţă. Ea se prăznuieşte de Sfânta Biserică, în toată lumea. Când prin necazuri, răbdare și smerenie se curăță sufletul de patimi şi în special de mândria diavolească, atunci se învredniceşte de vederea lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că Îl vedem pe Însuşi Dumnezeu cu sufletul şi El locuieşte în noi: „În pace e locul Lui”. Iar următoarele cuvinte spun: „şi lăcaşul Lui e în Sion”. Acest lucru e încă departe de voi. Trebuie multă minte şi fapte ca să ajungeţi până acolo, iar pacea puteţi să o găsiţi, la început, în sufletele voastre, apoi cu surorile şi apoi cu Dumnezeu. Atunci vom avea parte de arătarea lui Dumnezeu. De aceea străduiţi-vă să găsiţi pacea lăuntrică. Desigur, singure nu puteţi, dar rugaţi-vă lui Dumnezeu şi vă va da „pacea care e mai presus de orice înţelegere”.  (Sfântul Cuvios Anatolie cel Bătrân de la Optina)

(Patericul de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 289)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Straduiti-va sa gasiti pacea launtrica

Vizualizari: 624

Id: 14846

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.