www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Sufletul cuprins de pacatul mandriei se aseamana calului furios

Sufletul cuprins de pacatul mandriei se aseamana calului furios

Având sate în stăpânire, el se înalţă cu putere în inima sa, dar ca să se îngrijească de locuitori ca de membrii săi de familie, după porunca Domnului, nu există la el ci, ca pe robii cumpăraţi, îi chinuie permanent prin munci grele. Dacă ei greşesc în ceva, imediat cu mânie le pune picioarele în lanţuri de fier. Fălindu-se cu puterea, se duce în prăpastia adâncă fără nici o teamă, asemenea calului furios care, scăpând din frâu, aruncă cu îndrăzneală din spinarea lui pe călăreţ şi se înfurie liber, zburdând încolo şi încoace, nechează şi se rostogoleşte vijelios până când se întâlneşte, săracul, cu fiarele carnivore şi este sfâşiat şi mâncat de ele.

(Sfântul Maxim Grecul, Viaţa şi cuvinte de folos, Traducere de Florentina Cristea, Editura Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 41)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Sufletul cuprins de pacatul mandriei se aseamana calului furios

Vizualizari: 795

Id: 14617

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.