
- Cum vedeţi implicarea, în condiţiile actuale, a unui creştin în politică?
- În întrebarea dumneavoastră, de la început se vede că a face politică este o greşeală. Nu este deloc o greşeală. Politică înseamnă a ţine un cântar în mână şi a-l potrivi întotdeauna drept. Este foarte bine să fie cât mai mulţi creştini în politică, dar să aibă conştiinţa adevărului.
- Ne puteţi spune care sunt consecinţele pietismului în viaţa Bisericii?
- Dragă, Biserica este nebiruită până la sfârşitul veacurilor. Ferice de cel care pricepe lucrul acesta şi-şi mântuieşte sufletul. „O, de aţi cunoaşte valoarea omului, dăruită lui de Dumnezeu!” Nu trebuie văzute şi nici create puncte de vedere sau de orientare. Negativismele există prin toate părţile... Sunt mii de secte, dar asta nu înseamnă că Biserica Ortodoxă, adică Biserica Adevărului, nu va birui.
- Credeţi că pietismul ar fi o atitudine sectară?
- Dumneavoastră, mai întâi de toate, ocupaţi-vă de sufletele dumneavoastră şi nu vă ocupaţi de înregistrarea defectelor, pe ici, pe colo. Căci învăţătura creştină spune cum spune Mântuitorul: „Faceţi ce vă spune, nu faceţi ce fac ei!” Dar prin asta a vrut să spună să nu oprim viaţa pe loc. Îi priveşte. Trebuie să vă obişnuiţi să vă controlaţi propria viaţă. Aceste tragedii sunt şi datorită defectelor mele personale. Tragedia umanităţii trebuie să o plângi ca pe propria ta nenorocire. Nu trebuie judecaţi, căci sunt multe slăbiciuni. Mai întâi de toate, poţi să fii subiectiv tu, când vezi lucrurile acestea. Pentru că s-ar putea întâmpla să se ia o măsură pentru salvarea lucrurilor şi tu, care nu ştii decât direct, văzând lucrurile, să nu-ţi dai seama de tactica folosită la salvarea lucrurilor. Şi ai judecat negativ.
(Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, pp. 192-193)
Categoria: Articole
Cautare:
Tragedia umanitatii trebuie sa o plangi ca pe propria ta nenorocire...
Vizualizari: 477
Id: 8819
Imagine:


Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).