www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Traia ca un inger

Traia ca un inger

Ce putem spune despre pustnicul Hrisogon, în special despre felul în care postea şi priveghea pentru a se elibera de patimi?

Acest om binecuvântat, care a locuit într-o cameră pentru muncitori, lângă Chilia «Sfinţii Apostoli», ce aparţinea de Kutlumuş, avea ca hrană zilnică doar pâine sau pesmeţi muiaţi în apă cu puţin zahăr. Hainele lui erau vechi şi dormea pe pânză de sac. În timpul iernii nu purta decât nişte saci, stând în jurul focului. Era un călugăr simplu şi tăcut.

Tot la fel de sărac era şi un alt călugăr ascet din Vigla, al cărui nume nu se cunoaşte. El trăia «ca păsările cerului care nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl cel Ceresc le hrăneşte» (Matei 6, 26). El trăia în mare sărăcie, într-o chilie mică, fără paraclis. Seara se ducea la slujbe la diferiţi părinţi, purtând cu el candela aprinsă. Când nu mai avea ulei, mergea la Schitul românesc [Prodromul], care aparţine de Marea Lavră. De îndată ce părinţii vedeau candela goală, îi ofereau ulei chiar fără să-i roage nimic şi îi mai dădeau şi ceva ajutoare. După Sfânta Liturghie, mânca foarte puţin, ruşinându-se, şi apoi pleca repede, rugându-se. În chilia sa trăia ca un înger. (Cuvântul folosit de părintele Ioanichie este «asarkos» – care înseamnă lipsit de trup; semnificaţia sa este că părintele trăia de parcă n-ar fi avut nici o nevoie trupească, cum ar fi nevoia de hrană)

(Arhimandritul Ioannikios, Patericul atonit, traducere de Anca Dobrin și Maria Ciobanu, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, pp. 94-95)

Categoria: Articole

Cautare:

Traia ca un inger

Vizualizari: 641

Id: 14335

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.