www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Trebuie sa ne spovedim de fiecare data cand ne impartasim?

Trebuie sa ne spovedim de fiecare data cand ne impartasim?

Nu de fiecare dată. Pentru că dacă te-ai spovedit şi duci o viaţă care te recomandă în general şi nu mai ai ceva de spus la spovedanie, nu trebuie neapărat să te spovedeşti, dat fiind faptul că Sfânta Împărtăşanie se dă şi pentru iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Deci, iertarea păcatelor se primeşte şi prin împărtăşire, nu trebuie neapărat s-o primeşti prin spovedanie ca să o primeşti apoi prin împărtăşire.

Eu personal socotesc că, dacă un credincios se spovedeşte o dată pe lună şi nu face un lucru care să fie socotit cu adevărat păcat, adică nu face un rău cu deplină voinţă şi ştiinţă, ar putea să se împărtăşească foarte bine şi cu spovedania aceea care a făcut-o. Şi la vremea potrivită să se spovedească din nou şi cu aceeaşi spovedanie să se împărtăşească şi pe mai departe, până când ajunge în situaţia în care trebuie neapărat să se spovedească, dar, oricum, e bine ca cel puţin o dată pe lună să-şi facă omul o rânduială în sensul acesta de a se spovedi.

(Părintele Teofil Părăian, Întâmpinări, Editura Sophia, Bucureşti,2000, p.69)

Categoria: Articole

Cautare:

Trebuie sa ne spovedim de fiecare data cand ne impartasim?

Vizualizari: 636

Id: 21327

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.