www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Unde e omul care il poarta in sufletul sau pe Dumnezeu, acolo e cerul, acolo e bucuria

Unde e omul care il poarta in sufletul sau pe Dumnezeu, acolo e cerul, acolo e bucuria

Unde e omul care îl poartă în sufletul său pe Dumnezeu, unde e omul purtător de Dumnezeu, acolo e cerul, acolo e bucuria, acolo e pacea, acolo e binecuvântarea, acolo e iertarea păcatelor, acolo sunt darurile Învierii.

În rai va fi cam cum e la Paşti, iar la Paşti e bucurie, în rai e o bucurie. În raiul cel din lumea cealaltă, cel de deasupra pământului, este ceva asemănător cu ceea ce trăim noi la Paştile cele mântuitoare, la Paştile cele curăţitoare, la Paştile cele veşnice, la Paştile care sunt izbăvirea de întristare. E ceva ce trăim noi la Paştile Domnului.

Dacă vrea să ştie cineva cum e în rai, ce se face în rai, să se gândească ce se face la Sfânta Liturghie şi mai ales ce se face în Săptămâna Luminată.

Noi credem că în veşnicie raiul cel de dincolo de lumea aceasta va fi aşa cum e raiul anului bisericesc, o izbucnire de bucurie în legătură cu Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 119)

Categoria: Articole

Cautare:

Unde e omul care il poarta in sufletul sau pe Dumnezeu, acolo e cerul, acolo e bucuria

Vizualizari: 708

Id: 8030

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.