www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Unirea noastra cu Dumnezeu este dupa har

Unirea noastra cu Dumnezeu este dupa har

Când vorbim despre unirea cu Dumnezeu, nu e vorba de o pierdere a identităţii de sine, a calităţii de ipostas conştient de sine şi capabil de autodeterminare, darul lui Dumnezeu pe care nu-l mai ia de la noi, ci de ieşirea din starea de individ, starea căzută a ipostasului nostru, şi dobândirea asemănării, a calităţii de persoană, prin lucrarea lui Dumnezeu în şi cu noi. În Dumnezeu, Cele Trei Persoane sunt Una, sunt într-o comuniune numită perihoreză, întrepătrundere. Această întrepătrundere nu este contopire. Fiecare este şi rămâne Persoană diferită de Celelalte Persoane.

Unirea noastră cu Dumnezeu, adică îndumnezeirea, nu va fi nici după fire ca în Sfânta Treime, nici după Persoană ca în Hristos Dumnezeu Omul, ci după har. Harul lui Dumnezeu, energia Sa necreată, va lucra nedespărţit şi în armonie desăvârşită cu energiile noastre create care nu vor mai fi folosite, prin liberul arbitru, împotriva voii lui Dumnezeu. Atunci şi acolo ne vom simţi una cu Domnul, fără să ne pierdem identitatea de persoană creată.

Aici, avem nevoie să cunoaştem învăţătura Sfinţilor Părinţi care au trăit asta în Duhul Sfânt şi au primit harul şi porunca să ne transmită şi nouă, ca reper, învăţătura lor. Numai aşa ne putem verifica dacă suntem pe Cale sau în rătăcire. Şi tot astfel ne putem da seama că Acelaşi Duh Sfânt, cum spune Sfântul Siluan, îi învaţă şi pe sfinţi şi pe orice suflet, oricât de păcătos, care se întoarce la Dumnezeu cu pocăinţă.

(Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 28-29)

Categoria: Articole

Cautare:

Unirea noastra cu Dumnezeu este dupa har

Vizualizari: 564

Id: 12560

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.