
Viaţa neprihănită în credinţă a celor vii este o bucurie pentru repausaţi, pe când păcătoşenia le pricinuieşte întristare. Toată oştirea de îngeri şi toată mulţimea nenumărată a drepţilor se bucură. Încercând, lumea se pocăieşte, că zice Sfânta Scriptură „bucurie mare se face înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos ce se pocăieşte” (Luca 15, 10). La fericirea de care se împărtăşesc locuitorii cerurilor, se adaugă bucurii pentru mântuirea noastră, când, vieţuind încă pe pământ, noi părăsim tot ce este zadarnic, material şi vremelnic şi începem să recunoaştem cât ne-am depărtat de menirea noastră, cât suntem departe de Dumnezeu şi punând capăt răutăţii, intrăm într-o lucrare nouă, întemeiată pe învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, viaţa noastră pământească în Hristos şi pentru Hristos, îi bucură pe locuitorii Împărăţiei cerurilor. Deci, nu numai sfinţii şi îngerii se bucură, ci şi acei dintre repausaţi care n-au atins încă desăvârşirea şi chiar dintre cei din osândă, ei simt alinare, prin cei vii, care au frică de Dumnezeu şi ale căror rugăciuni ajung până la El. Repausaţii văd atunci în noi un binefăcător al lor, care lucrează la uşurarea stării lor dincolo de mormânt.
(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, p. 360)
Categoria: Articole
Cautare:
Viata noastra virtuoasa ii bucura pe cei repausati
Vizualizari: 315
Id: 7795
Imagine:


Ne pot contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).