Virtutea cunostintei de sine

Cu adevărat mare dar şi virtute este a se cunoaşte omul pe sine şi neputinţele sale, precum mare primejdie este a nu-şi cunoaşte omul lipsurile şi neputinţele sale. Cunoaşterea de sine este temelie nezdruncinată, pentru cel ce-şi clădește casă sufletului său, şi rădăcină a toată lucrarea duhovnicească, şi fericire întru Domnul.

Acest lucru l-a arătat dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul, care zice: „Fericit este omul care-şi cunoaşte neputinţa sa, deoarece aceasta se face lui temelie, rădăcină şi începătură la toată bunătatea”.

Ajungând omul la cunoştinţa neştiinţei şi neputinţei proprii, începe a-şi da seama că multe lucruri, pe care nu le cunoştea înainte, acum le cunoaşte şi că sunt multe altele pe care le va cunoaşte prin încercarea trăirii.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 60)

Categoria: Articole

Cautare:

Virtutea cunostintei de sine

Vizualizari: 615

Id: 8280

Imagine:

Share: