Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
Nu te lenevi să mergi în biserica lui Dumnezeu. Cel care merge cu osârdie în biserica lui Dumnezeu e .....
Sufletele al meu, tu ai fost zidit spre a fi biserică pentru Dumnezeu, dar te-ai transformat într-o speluncă sordidă, unde vin tâlharii .....
În punctul cel mai central al Sofiei, jos, băgată în pământ, există o bisericuţă frumoasă şi străveche, a Sfintei Petka, adică a Sfintei .....
jertfa lui Hristos, ci foarte numeroase. Biserica lui Dumnezeu nu va fi biruită nici de porţile iadului .....
Cuvânt la Sâmbăta morţilor „ Vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui. Şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune, spre .....
Cuvânt la Duminica a XXVII-a după Pogorârea Sfântului Duh „S-au ruşinat toţi cei ce erau împotriva Lui” (Luca 13, 17) Ne este de folos să .....
Cum putem ști că partenerul e cel pe care ni-l dăruiește Dumnezeu? Trebuie să simți că celălalt e pentru tine. Există o forță nevăzută în .....
- Dacă nu-mi găsesc locul în lumea aceasta, dacă nimic din ceea ce fac aici nu-mi iese bine şi nu mă bucură, dacă simt bucurie doar atunci .....
Îmi scrieţi: Dumnezeu l-a creat pe om pentru societate. Corectaţi această idee: omul este creat pentru comuniunea cu Dumnezeu, în aceasta constă .....
Am văzut undeva o mişcătoare icoană a acestei milostiviri dumnezeieşti. O casă în mijloc de câmpie şi drumul care trece prin faţa ei .....
A sosit vremea rugăciunii? Rugaţi-vă. Trebuie să munciţi? Munciţi... Şi aşa mai departe. Dacă, după ce analizaţi toate acestea, vă propuneţi să .....
Să vorbim acum puţin despre un lucru pe care l-a spus pentru prima dată apostolul Pavel: „Dacă a crescut copii...” (I Timotei 5, 10). Apostolul .....
Of, banii ăştia! Pe nimeni nu interesează despre cum va dobândi copilul cuminţenie, înţelepciune, cumpătare, bunătate, virtute. Toţi aleargă cu .....
Veni o furtună puternică şi Domnul Dumnezeu permise ca râurile să iasă din matcă. Peste tot se zicea că ţara este sub apă. Printre cei cărora .....
Traian Ciorba - Adevarul Evangheliei sa ramana neclintit
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.