Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
Nu a fost găsit nici un articol pentru cuvântul de căutare: canonul-cel-mare în categoria: Text!
RUGACIUNEA 1691. -”Noi stim ca rugaciunea este convorbirea noastra cu Dumnezeu, cererea bunurilor cuviincioase pe care nadajduim sa le .....
Prin priveghere ţi se deschid ochii, ca să vezi slava rânduielii şi puterea căii celei drepte. Dacă însă ţi s-ar întâmpla – dea Domnul să nu ţi .....
În Pateric se spune că un părinte, care era mai mare peste o obşte de zece inşi, se ruga lui Dumnezeu ca şi în viaţa de dincolo de mormânt să .....
Cu toţii păcătuim, cu toţii încălcăm poruncile lui Hristos şi legile Sfintei Biserici, dar unii se recunosc păcătoşi din pricina căderii lor şi .....
Deoarece credem în asta. Atunci când cineva Îi cerea ajutorul, Domnul îl întreba: „Crezi că pot face asta? Fie după credinţa ta!” Deşi în .....
Toate cele ce sunt, adică toate făpturile, sunt făcute pentru a fi cunoscute de minte sau mintea e făcută pentru a le cunoaşte într-o .....
Un părinte mi-a povestit o istorioară asemănătoare, despre un călugăr care a plecat la Karyes pentru o problemă şi a lăsat deschisă uşa de la .....
Să fugim, fraţilor, de beţie, care e mama neruşinării şi desfrânării şi care spre tot felul de neorânduială ne duce. Pentru că nu se face nimic .....
Troparul Sfântului Apostol Iacob al lui Alfeu, glasul al 3-lea: Apostole Sfinte Iacob, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare .....
Troparul Sfintei Cuvioase Macrina, glasul al 8-lea: Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; căci luând Crucea, ai urmat lui .....
"Şi apropiindu-se unii dintre saducheii care zic că nu este înviere, L-au întrebat zicând: Învăţătorule, Moise a scris pentru noi: Dacă moare .....
Troparul Sfântului Mucenic Sozont, glasul al 4-lea: Mucenicul Tău, Doamne, Sozont, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la .....
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.