Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
având o îndoită natură, nu merge întotdeauna pe calea care urcă. Dimpotrivă, calea care coboară fiind mult mai uşoară, este mai la .....
cărora nu este număr”. Ce putem spune despre ele? Numirea lor spune totul. Nefericită soarta celor pe care cuvântul lui .....
s-a pocăit la spovedanie şi s-a învrednicit de primirea Sfintelor Taine, omul trebuie să înceapă a face „roade .....
pe Sine Însuşi neîntrerupt ca Stăpân. Deci într-o permanentă simţire de Sine a trimis pe Fiul, Dumnezeu Cuvântul, să fie arătat .....
Specificitatea şi toată puterea vederii dragostei constă tocmai în aceea că prin dragoste parcă ne-am atinge de .....
„Dacă am putea fi mai atenți, am putea vedea, iată, chiar în cele mai dificile circumstanțe, că există totuși viață. În pofida .....
Sf. Marele Vasilie, scrie despre iubitorii de argint, acestea: „Pâinea pe care o ții, nemilostive bogat, este a săracului .....
și strălucirea acestei lumi, căci toate cele de pe pământ sunt mai înșelătoare ca visele. (Sfântul Nifon, Mitropolitul .....
pântecele s-a umplut şi nu mai are nevoie de mâncare, dacă mai mănânci e lăcomie. M-am umplut de mâncare, dar ceva .....
Sa. Când omul ajunge la această asemănare deplină cu Dumnezeu, de pildă dacă omul ajunge să trăiască şi în slavă, şi în .....
numai să citiţi toate cele rânduite, ci să deşteptaţi şi să întăriţi în suflet pornirea de rugăciune pentru a dobândi .....
«Deşertăciuni sunt toate cele omeneşti. Câte nu rămân după moarte! nu merge cu noi bogăţia, nu ne însoţeşte mărirea, căci .....
Să nu ne semeţim asupra nimănui, să ne aducem aminte totdeauna de păcatele noastre şi să iubim pe toţi semenii noştri, până la unul, fiindcă nu .....
...Priveam împreună, eu prietenul şi fratele meu de pe puntea vasului în întunericul zorilor primăvăratice forma peninsulei şi vârful ea un .....
Sfânta Liturghie n-are asemănare în lumea aceasta. E ceva unic. Şi atunci zice Domnul Hristos: „Cel ce Mă mărturiseşte pe Mine înaintea .....
Cei sporiţi în viaţa călugărească dobândesc o deosebită libertate şi simplitate a inimii, care nu au cum să nu se vădească în legăturile lor cu .....
Bogatul, nemilostiv aici pe pământ, ajunge milog dincolo, în ceruri. Cere ceea ce n-a ştiut a dăruiască: fie-ţi milă de mine! Iată, ce frumos .....
Acel cuvânt ce zice că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui şi la venirea Ziditorului, fiecare va secera ceea ce a semănat, precum şi .....
Dacă între copii şi părinţi s-a stabilit o relaţie de dragoste şi copilul se încrede în părinţii lui şi-i respectă, de multe ori pentru a-l .....
„Într-o rugăciune au importanță formulele fixe (acatiste, paraclise)? Desigur că fiecare rugăciune are o formulă. Chiar și rugăciunea cea .....
„Zgârcenia nu lasă pe iubitorii ei să se bucure de o stare mai bună decât cei osândiţi la ocnă. Ca să ne dăm seama cât de nefericiţi sunt, .....
Pe ei înşişi, pentru că mint; pe ascultători, pentru că şi pe ei îi amăgesc, înşelându-i, şi pe cei ce sunt clevetiţi, fiindcă nedreptăţesc .....
Îmi plec genunchii, Dumnezeule, înaintea măreției Tale și mă plec până la pământ înaintea Ta; căci fără să fi cerut de la Tine să fiu, m-ai .....
Atunci când cresc în libertate, copiii, văzând în acelaşi timp pilda celor mari, ajung să ne bucure în toate. Acesta este secretul – să fii bun, .....
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.