Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
„Când dădeam Sfânta Împărtăşanie credincioşilor, nu le vedeam niciodată faţa; în acelaşi timp, gândul îmi spunea .....
sau pomul lui Dumnezeu. Evreii îl numesc erez. Dintre toţi pomii pământului cedrul are cea mai mare longevitate. În .....
să fim pe calea sfinţilor trebuie să avem credinţă în Dumnezeu, iar credinţa nu vine aşteptând-o, ci .....
în Kiev şi împrejurimi încât nici unul dintre oamenii evlavioşi şi credincioşi ‒ iar pe atunci erau mulţi ‒ nu .....
seară, stătea în faţa colibei sale din deşert şi se ruga pentru mântuirea sufletului, pentru alungarea patimilor şi pentru .....
Uneori, cineva care are o credinţă foarte simplă, primită numai prin auzire, la biserică, poate fi mai .....
cel neadormit și de întunericul cel mai din afară și de flăcările cele nestinse. Miluiește-mă pe mine, păcătosul .....
în cazul morții noastre, aceasta este „dincolo de orice îndoială”, adică este o certitudine faptul că odată, mai .....
Troparul Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea, glasul al 8-lea: Cu ostenelile tale, cu privegheri neîncetate, .....
„În general, credincioșii noștri se roagă puțin, dar cu multă smerenie. Pot avea ei nădejde de mântuire cu rugăciune .....
Sfântului Mare Mucenic Pantelimon din Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai a fost .....
un dar, o voinţă după o viaţă nouă. Mulţi dintre cei întorşi la Domnul mărturisesc că, simţind aceste clipe şi .....
IEROMONAHUL DAMIAN STOG - Schitul “Sfintul Ioan Botezatorul” - Iordan (1914-1970) Parintele Damian era de loc din .....
Spunea părintele unui grup de seminarişti: „Poţi să dai canon la oameni să facă milostenie. Dar nu la cei care sunt bogaţi. Că ei au .....
Se spune că nu ceea ce intră în gură spurcă pe om... Cine contrazice aceasta? Oare cei ce postesc se reţin de la mâncare pentru că se tem să nu .....
Milostenia este cea mai mare şi cea mai bineplăcută lui Dumnezeu jertfă. De aceea, şi Apostolul ne sfătuieşte: Facerea de bine şi întrajutorarea .....
Ştii tu, fiul meu, de ce Maica noastră, Biserica Pravoslavnică ne-a rânduit postul? Negreşit, pentru a ne aminti că măcar de suntem făcuţi din .....
Credinţa noastră trebuie să aibă mărime de suflet şi atunci şi nevoinţa noastră se va face cu mărime de suflet. Şi cu cât se nevoieşte cineva .....
Smerenia este cel mai important mijloc cu ajutorul căruia şi noi putem lucra mântuirea noastră. Iată de ce, în cuvântul lui Dumnezeu se spune: .....
Lucrarea poruncilor, care păzesc viaţa curată şi dau viaţă celui ce le împlineşte (Neemia 9, 29), tocmai slujba aceasta o are: dezgroparea .....
În vremurile noastre, atât de încrezătoare în realizările lor, cei mai mulţi dintre oamenii care se declară creştini şi care afirmă că ei fac .....
- Părinte, atunci când pe cineva îl chinuie gândul că toţi se preocupă de el etc., cum îl va alunga? - Aceasta este lucrarea diavolului care .....
- De ce avem nevoie de intermediar între noi şi Hristos, de ce trebuie să ne mărturisim păcatele? - Pentru că suntem bolnavi, pentru că suntem .....
Atunci când viața unui creștin se apropie în mod natural de trecerea în Împărăția lui Dumnezeu, spre marea întâlnire cu Hristos, agitația .....
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.