Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
spiritul uman chinuit care s-a îmbolnăvit din pricina umanismului celui fără de .....
dezinteresate pentru copiii ei? Duşmanii credinţei şi ai Bisericii cunosc bine aceste lucruri şi .....
Înainte de a merge la spovedanie, credincioşii trebuie să se roage lui Dumnezeu cu căinţă şi lacrimi, .....
sfânt odihneşte pe cei din jurul lui, fiindcă el e într-o legătură continuă cu Dumnezeu, neîncetat şi fără oprire .....
te duce până la Dumnezeu și dragostea gustă din Dumnezeu!” Iubirea, dar o iubire smerită. Smerenia destul este smerenie. .....
Din viața Sfintei Monica, mama fericitului Augustin, cunoaștem că ea era căsătorită cu un păgân, un om aspru și .....
adică dacă el continuă să vieţuiască dincolo de mormânt, lucrarea fiind expresia vieţii, va fi drept să zicem că .....
Ne-am obişnuit să vorbim despre Toma necredinciosul şi despre duminica lui Toma, adică a lui Toma cel .....
Osândindu-l pe aproapele nostru, vom fi părăsiţi de Dumnezeu. Şi când Dumnezeu îl părăseşte pe om şi-l lasă doar cu puterile lui, .....
de el şi, de obicei, pentru un boţ ieşit din maternitate nu simte mari emoţii imediat (doar dacă acest prunc a fost foarte mult .....
nedând atenţie rodului ca să se hrănească din vitaminele cele multe ale Sfinţilor Părinţi. Adică, ei nu-l .....
CATEHIZAREA 292. - Catehizarea este slujba de a invata pe altul adevarurile de credinta si morala evanghelica. Clerul (VII ec. 2), ca urmas al .....
„Dumnezeu a făcut lumea şi tot ce este în ea... El dă viaţă tuturor, El dă suflarea şi toate lucrurile. El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi .....
̶ De ce se numeşte iubirea de argint – adică iubirea de bani, de plăceri şi de averi – închinare la idoli? ̶ Se numeşte închinare la .....
Sfântul Grigorie de Nazianz spune că pentru orice cuvânt în plus dăm răspuns! Cu atât mai mult pentru orice cuvânt ruşinos! Şi zic şi eu mai .....
Mai bine este pentru cei nedrepţi să tremure şi să plângă acum decât la Judecată. Dar voi, purtătorilor de Hristos, bucuraţi-vă că Mesia al .....
Înţelegerea sfintei credinţe şi a lucrărilor ei trebuie să vină ulterior, aşa cum floarea ia naştere după formarea tulpinii, ca să aducă apoi .....
Eşti sever şi nemilostiv? Adu-ţi aminte de acele fecioare ale căror candele s-au stins pentru că nu aveau untdelemn - untdelemnul simbolizează .....
Minunat este Domnnul şi minunaţi sunt Sfinţii Săi! Trecerea mea la Ortodoxie, de acum un an se datoreaza mijlocirii Maicii Domnului, Sfântului .....
Troparul Sfintei Mucenițe Vasa și al celor trei fii ai ei, glasul al 4-lea: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii .....
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.