Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
Când avem vreo problemă oarecare, noi sau altcineva, să cerem şi de la alţii rugăciune şi să-L rugăm toţi pe Dumnezeu cu credinţă şi iubire. Să .....
săvârșește. Lui Dumnezeu Îi trebuie numai inima și Îi este de ajuns dacă ea va sta cât mai grabnic, cu evlavie, în fața Lui. .....
Pentru pocăinţă nu trebuie să alegi nici persoana căreia îi aduci pocăinţa, nici locul, ci, în toate, să te căieşti cu inimă curată şi în .....
uşor se luminează şi uşor se întunecă. Iar inima foarte greu se întunecă prin patimi şi foarte greu se luminează, se curăţă. Curăţia .....
„Mintea închipuită este incapabilă de teologie. Asta se întâmplă din două motive. Primul, deoarece teologia este o ştiinţă experimentală şi nu .....
prin dese lacrimi şi suspinuri, se curăţeşte inima, atunci Duhul Se sălăşluieşte în inimă, ca să îndumnezeiască şi inima, şi .....
măsura în care se roagă, mintea este preot, inima este altar; jertfa care se aduce pe acest altar este alegerea şi buna-voinţă, că de .....
i se potriveşte şi cui. O să-ţi spună inima ta. Dar, spune Sfântul Simeon Noul Teolog, că dacă l-ai ales după inima ta, acum fii .....
viaţa ta. El vrea să facă din casa ta şi din inima ta o „casă a lui Dumnezeu” plină de dar şi putere, plină de lumină, de pace, de .....
Domnul se află pretutindeni. El locuieşte în inimă şi de aceea a spus că trebuie să trăim totul din inimă şi să lucrăm cu voie deplină. Când .....
vede diavolul că vrea cineva să-şi cureţe inima, el caută să-l tulbure prin vedenii. Când te înşeală diavolul, ai nevoie de trei sau .....
nu are timp să se roage. Când mintea noastră, inima noastră se îndreaptă către Dumnezeu, totul devine uşor. Fără acest avânt către .....
PENTICOSTALII 1521. -Penticostalii, sau tremuratorii, sau spiritii se mai intituleaza si Biserica lui Dumnezeu apostolica penticostala. Ei s-au .....
A zis Daniil, ucenicul Sfântului Arsenie, că le spunea lor Părintele Arsenie, ca despre un altul grăind (însă el însuşi era acela) că, singur .....
Dacă ai dobândit ţarina pocăinţei, afundă-te în plânsul de copil înaintea lui Dumnezeu. Nu cere, dacă poţi să nu ceri nimic de la Dumnezeu; .....
Care sunt cele mai grele probleme care se întâlnesc în scaunul de spovedanie şi cum le rezolvaţi? - Conflictele de familie, îndoiala în .....
Renumitul isihast şi duhovnic, părintele Grigorie, a locuit în Schitul Sfânta Ana Mică înaintea părintelui Sava. Era într-o neîncetată .....
Cetele îngereşti nu se robesc cu cugetul de lucruri. Căci centrul gândurilor lor este robit numai puterii lui Dumnezeu, Care pe toţi îi .....
Dumnezeu este netrupesc și nevăzut, de aceea nu trebuie să ni-l închipuim sub nicio înfățișare la vremea rugăciunii. Desigur, Fiul lui Dumnezeu, .....
Trăim pe pământ şi nu-L vedem şi nu-L putem vedea pe Dumnezeu. Dar dacă Duhul Sfânt vine în sufletul nostru, atunci îl vedem pe Dumnezeu aşa cum .....
„Dacă eşti într-o ocupaţie profesională, îţi faci datoria acolo, şi pentru că îţi faci datoria, eşti un om al lui Hristos, că în numele Lui .....
Creştini, când mergeţi la Sfânta Biserică luaţi cu voi şi copiii, învăţându-i să se închine pe la Sfintele Icoane, să asculte slujba sfântă şi .....
Glasul 2 Căutând cele de sus... Cu râvnă dumnezeiască spre Hristos fiind aprins şi cu cinstita Cruce păzit, întărâtarea vrăjmaşilor şi .....
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.