Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
Nu a fost găsit nici un articol pentru cuvântul de căutare: statul-se-forteaza-ca-pamantul-sa-nu-devina-un-iad-biserica-ne-conduce-in-rai în categoria: Text!
Orbii au rostit cuvintele „Fiul lui David, ai milă de noi” (Matei 20, 30), ceea ce înseamnă „Iisuse, ai milă de noi” şi le-a fost redată .....
Să stăm puțin și să privim un mic metanier, precum cel ce se împletește din lână neagră în Sfântul Munte. Este o binecuvântare dintr-un loc .....
Să se cerceteze pe sine omul ce vrea a se împărtăşi cu Sfintele Taine, şi atunci să se împărtăşească el cu Pâinea cea cerească, cu Trupul lui .....
Dar fiţi atenţi să nu mergeţi pe un drum primejdios. Domnul înapoiază celor ce se căiesc milele Sale, ca cei ce au greşit să nu cadă în .....
Am putea să ne bucurăm de o mare pace, dacă am vrea să nu ne îndeletnicim deloc cu ceea ce zic sau fac alţii şi nici cu ceea ce nu ne .....
Pomenirea Înfricoşatei Judecăţi este totdeauna un îndemn hotărât de a ieşi din nepăsarea de mântuire. Să nu ne înşelăm cu credinţa mincinoasă .....
Am încercat trei ani de zile să ne aranjăm plecarea în Statele Unite. În final, în 1961, am primit permisiunea să emigrăm. Eu eram însărcinată .....
Copiilor nou-născuţi trebuie să li se pună nume de sfinţi din calendarul nostru ortodox. De obicei, numele Sfântului din ziua naşterii .....
Troparul Sfântului Ierarh Mitrofan, Patriarhul Constantinopolului, glasul al 4-lea: Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător .....
Glasul 4 Cel Ce Te-ai Înălţat... Cel ce eşti ca un izvor nedeşertat al pocăinţei şi dătător mângâierii celei fără de sfârşit şi adâncimea .....
"Hristos iubește curajul, El care de atâtea ori a spus: nu te teme, nu va temeți, nu vă înspăimântați, nu fiți fricoși, pentru ce sunteți fricoși, îndrăznește, îndrăzniți, Eu am biruit lumea. În .....
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.