Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
Nu a fost găsit nici un articol pentru cuvântul de căutare: vt19-psalmul-010 în categoria: Text!
CAPITOLUL XIV Despre vointele si libertatile vointelor Domnului nostru Iisus Hristos Asadar, pentru ca Hristos are doua firi, spunem ca are .....
Când locuitorii cetăţii Ninive au ajuns la cele mai mari fărădelegi, Dumnezeu a trimis la ei pe prorocul Iona, să le spună că peste 40 de zile .....
Dumnezeu să-ţi ierte puţinătatea sufletului şi multe altele. Când cel bolnav se tămăduieşte desăvârşit de boala lui, atunci nu-şi mai aduce .....
Avem nevoie să primim iertarea păcatelor, şi n-o putem primi altfel decât prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, cu condiţia să nu dorim a stărui .....
- Părinte, a ieşit diagnosticul final. Tumoarea pe care o aveţi este cancer, şi încă unul care avansează repede. - Adu-mi o batistă ca să .....
Unora Părintele le dădea o astfel de pravilă: „De treizeci de ori «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, .....
Esenţa şi puterea înfrânării nu constau în a nu mânca mâncare, ci în a stârpi din inimă orice pomenire a răului şi cele asemenea ei; iată în ce .....
Libertatea morală este adevărata libertate, fiindcă este neclătită şi neatârnată. Cel cu adevărat liber cugetă, voieşte şi acţionează în mod .....
Bătrânul Epifanie spunea despre vicleniile diavolului: “Cât de viclean este diavolul! El le şopteşte tinerilor creştini care au încheiat o .....
Caută să faci oamenilor lucrul pentru care, la început, poate te vor blestema, dar la urmă te vor binecuvânta; şi niciodată lucrul pentru care .....
Glasul 2 Cele de sus căutând... Astăzi este ziua cea purtătoare de lumină a păstorilor care în chip luminat au slujit lui Dumnezeu în .....
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.