După ce Irod, împăratul cel fără de lege, a tăiat capul Sfîntului
Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, cinstitul său trup a fost îngropat
de ucenicii săi, aproape de mormîntul Sfîntului prooroc Elisei, în vestita cetate
Sevastia din Samaria; pentru că în acest loc s-a săvîrşit ospăţul cel fără de
lege al lui Irod şi necuratul dans al fiicei Irodiadei. Sfîntul Evanghelist Luca propovăduia pe Hristos şi înconjura
multe cetăţi şi a ajuns şi în cetatea Sevastia, iar de aici urma să se ducă
în Antiohia, patria sa, şi a vrut să ia cu sine trupul Sfîntului Ioan Înaintemergătorul
şi Botezătorul, care era nestricat şi întreg, dar n-a putut, deoarece nu i s-a
dat voie de locuitorii Sevastiei, care cinsteau foarte mult moaştele Botezătorului
şi cu dinadinsul le păstrau. De aceea, Sfîntul Evanghelist Luca, luînd de la sfîntul numai
mîna cea dreaptă, care a botezat pe Domnul şi Stăpînul nostru Iisus Hristos,
a dus-o în cetatea sa Antiohia şi cu dînsa, precum cu o vistierie de mare preţ,
răsplătea cetăţii sale pentru creşterea ce a avut într-însa. Din acea vreme
sfînta mînă a Botezătorului era la credincioşii antiohieni de mare cinste, căci
printr-însa se săvîrşeau multe minuni. Multe vremi şi mulţi împăraţi trecînd, a venit Iulian, călcătorul
de lege, care pe faţă lepădîndu-se de Hristos şi închinîndu-se idolilor, făcea
mare rău Bisericii lui Dumnezeu, nu mai puţin decît chinuitorii care au fost
mai înainte de el. Nu numai pe credincioşii cei vii ai lui Hristos îi prigonea
şi-i ucidea, ci s-a ridicat şi asupra morţilor cu tiranie şi fără de omenie;
pentru că, scoţînd din mormînt oasele sfinţilor celor care pătimiseră înainte,
le dădea focului, iar bisericile lui Dumnezeu şi toate lucrurile sfinte arzîndu-le,
le prefăcea în cenuşă. Iulian acesta s-a dus şi în Antiohia, pe de o parte ca să aducă
jertfă înaintea cetăţii necuratului său zeu Apolon cel din Dafne, iar pe de
alta ca şi acolo să facă rău creştinilor şi să ardă lucrurile sfinte. Creştinii care erau în Antiohia, auzind despre venirea lui,
au ascuns în taină sfînta mînă a Botezătorului, într-un stîlp oarecare al cetăţii,
care se numea Gonia, ca astfel să nu fie necinstită şi arsă de chinuitori. Ducîndu-se
el în Antiohia şi făcînd mari fărădelegi şi chinuire, apoi căutînd cu sîrguinţă
mîna Botezătorului, după ce n-a putut s-o afle, a trimis în Palestina, în cetatea
Sevastia, ca tot trupul Botezătorului care era acolo, afară de cap şi de mînă,
precum şi mormîntul şi biserica lui, să se dea focului şi risipirii. Acest lucru
s-a şi făcut, precum scriu Nichifor şi Chedrin. Fericitul Simeon Metafrast a scris acestea, că nu trupul Botezătorului,
ci alt trup s-a ars în locul aceluia; pentru că patriarhul Ierusalimului, înştiinţîndu-se
mai înainte vreme de porunca chinuitorului, a luat în taină din mormînt moaştele
Botezătorului şi le-a trimis în Alexandria, cu pază; iar în locul acelora a
pus oasele unui mort şi acelea au fost arse în locul moaştelor Botezătorului,
împreună cu mormîntul şi cu biserica lui. Pierind degrabă acel fără de lege împărat şi dreapta credinţă
iarăşi strălucind, mîna Sfîntului Înaintemergător a fost scoasă din stîlpul
de unde a fost ascunsă, ca o lumină de sub obroc, şi se cinstea de credincioşi,
căci se săvîrşeau printr-însa minuni, ca şi mai înainte, dintre care să spunem
una. Un balaur mare şi înfricoşat se încuibase în hotarele Antiohiei,
iar necuratul popor elin care era acolo, avîndu-l în numărul zeilor, îl cinstea
cu jertfe în toţi anii, iar jertfa se săvîrşea în acest chip: o fecioară fără
prihană, păzită înadins pentru aceasta, se dădea balaurului, văzînd tot poporul
din priveliştea ce era gătită nu departe de peştera acelui balaur. Ieşind de
la locul său, balaurul, arătîndu-se foarte înfricoşat la vedere, se tîra şuierînd,
căscînd gura, apoi lua jertfa care i se aducea şi cu dinţii rupînd-o, o mînca.
Pentru aceasta se luau fiicele Antiohiei, după sorţi. Atunci s-a întîmplat, într-un an, de au căzut sorţii pe unul
din cetăţenii de credinţă creştină ca să dea pe fiica sa balaurului spre jertfă.
Iar el cu multe lacrimi ruga pe Hristos Dumnezeu şi pe Ioan Botezătorul ca să
se izbăvească fiica sa de moartea aceea cumplită. Deci, sosind vremea praznicului
acelui balaur urît de Dumnezeu, tatăl fiicei striga către Dumnezeu cu tînguire
şi pe Sfîntul Ioan Botezătorul îl chema spre ajutor. Ajungînd la biserica în care era mîna Botezătorului, a rugat
pe chelar să-i deschidă şi să-l lase să se închine la acea cinstită şi sfîntă
mînă. Aceasta o făcea cu un gînd tăinuit în inima sa, pentru care avea galbeni
mulţi în sînul său. Apoi, cînd făcea închinăciune în sfînta biserică, înaintea
sicriului în care era sfînta mînă, a vărsat acolo galbenii din sîn. Chelarul
fiind iubitor de aur, a început a-i aduna cu osîrdie, în care vreme creştinul
acela, sărutînd sfînta mînă a Botezătorului, a muşcat în taină cu dinţii încheietura
degetului mic, ascunzînd-o la sine; apoi s-a rugat mult şi a ieşit de acolo,
cîştigîndu-şi dorirea. Deci, sosind acea cumplită zi în care era să se dea fecioara
spre moartea cea nevinovată şi adunîndu-se acolo poporul, în ceasul jertfei,
a venit tatăl, ducîndu-şi fiica spre mîncare balaurului, făcînd sărmanul rugăciuni
din inimă şi avînd nădejde spre Dumnezeu. Pe cînd ieşea acel înfricoşat balaur din peştera sa, şuierînd
şi căscînd gura, şi se apropia de fecioara aceea pregătită lui spre jertfă ca
s-o mănînce, tatăl nu se depărta, chemînd în ajutor pe Atotvăzătorul şi Mîntuitorul
Hristos Dumnezeu şi pe Botezătorul Lui. Apropiindu-se balaurul şi căscînd gura, tatăl fecioarei a aruncat
încheietura sfinţitului deget al Botezătorului în mijlocul gîtlejului balaurului
şi îndată acesta a căzut mort, mîntuindu-se fecioara de cumplita moarte. Tatăl
ei, cu glas mare şi cu lacrimi de bucurie, înălţa mulţumire lui Dumnezeu Mîntuitorul,
şi Sfîntului Botezător spunînd la tot poporul lucrurile lui Dumnezeu cele minunate
şi preamărite. Poporul care era de faţă, văzînd balaurul mort şi pe fecioară
vie, împreună cu tatăl lăudînd pe Dumnezeu, la început se mira şi se înspăimînta
foarte de acea minune; apoi, schimbîndu-se spaima în bucurie, într-un glas preamăreau
pe Unul adevăratul Dumnezeu, Care întru cei de sus locuieşte şi spre cei smeriţi
priveşte. Deci, antiohienii au făcut prăznuire şi mare veselie, pentru că mulţime
nenumărată de necredincioşi s-au adăugat la cei credincioşi, crezînd în Hristos
Dumnezeu. Iar în acel loc unde s-a făcut acea preamărită minune, au zidit o
biserică frumoasă şi mare, întru numele Sfîntului Ioan Botezătorul. Apoi se mai povesteşte şi aceasta, că în ziua praznicului Înălţării
cinstitei Cruci a Domnului, se înălţa de arhiereu şi acea cinstită mînă a Botezătorului.
Dar uneori se ridica în sus singură, iar alteori se lăsa în jos, prin aceasta
însemnînd îndestularea roadelor pămîntului sau lipsa lor. În adevăr, cînd se ridica, se făcea îmbelşugarea ţarinilor,
grădinilor, livezilor şi viilor; iar cînd se lăsa în jos, urma lipsirea rodurilor
şi foamete. Cînd, cu voia lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre, năvălind agarenii,
au luat Antiohia şi toate hotarele ei şi au început a o stăpîni, atunci acea
vistierie de mare preţ, adică preacinstita mînă a Sfîntului Ioan Botezătorul
era ca într-o robie. Drept-credincioşii împăraţi creştini puneau multă sîrguinţă,
cum ar putea să ia acea cinstită mînă din stăpînirea agarenilor şi s-o aibă
într-a lor împărătească cetate, dar nu-şi cîştigau dorirea; pentru că nu puteau
nici cu aur, nici în alt chip s-o răscumpere de acolo. Apoi, împărăţind porfirogeneţii, fraţii Constantin şi Roman
(913-959) - acel dar, mai scump decît toate vistieriile pămînteşti, li s-a dăruit
în felul următor: Unui bărbat cinstit din Antiohia, cu dregătoria diaconească,
anume Iov, i-a venit un gînd din dumnezeiască insuflare, cum ar putea să scoată
sfînta mînă a Botezătorului din stăpînirea agarenilor şi s-o aducă în creştineasca
stăpînire. Deci, se afla acea sfîntă mînă în cea mai frumoasă biserică ce era
în Antiohia, adică a Sfîntului Apostol Petru; atunci Iov şi-a făcut locuinţa
sa lîngă acea biserică şi s-a împrietenit cu păzitorul de vase al bisericii,
ca astfel să poată săvîrşi mai lesne ceea ce-şi pusese în mintea sa. A încercat de multe ori să înduplece pe păzitorul de vase la
lucrul său cel cugetat, dar dacă acela n-a voit, atunci Iov a făcut astfel:
a gătit cină bună şi chemînd pe păzitorul de vase, l-a ospătat şi l-a îmbătat;
apoi, acela adormind greu, Iov a mers în taină în biserică şi, deschizînd racla,
a luat mîna Botezătorului şi a ascuns-o. Dimineaţa, deşteptîndu-se din somn
păzitorul de vase, n-a ştiut de lucrul ce se făcuse. Iov, în acea vreme, a ieşit din Antiohia cu cinstita mînă şi
mergea degrabă spre hotarele împărăţiei creştineşti, temîndu-se ca să nu se
înştiinţeze cetăţenii Antiohiei despre ducerea sfintei mîini şi să nu vină în
urma lui; apoi, cu dumnezeiescul acoperămînt păzindu-se şi cu rugăciunile Sfîntului
Botezător fiind apărat, fără de vătămare şi fără împiedicare, degrabă a ajuns
în stăpînirea creştinească. Deci, mergînd în Calcedon, a descoperit taina pe care o păstra,
arătînd acea comoară nepreţuită, adusă din Antiohia, şi îndată a dat de ştire
credincioşilor împăraţi; iar ei, auzind de acea veste bună mai presus de nădejde,
s-au umplut de negrăită bucurie şi fără zăbavă au trimis la Calcedon corabia
cea împărătească, cu preasfinţitul patriarh şi cu cîţiva cinstiţi senatori,
să întîmpine mîna Botezătorului, care se aducea la dînşii şi s-o primească în
cetatea împărătească cu cinste. Întorcîndu-se de la Calcedon corabia, cu sfînta mînă pe care
o ducea însuşi patriarhul în mîinile sale, au ieşit la ţărm împăraţii şi tot
poporul, ca şi cum întîmpinau pe Sfîntul Botezător nevăzut, venind din cer şi
cu vrednică închinăciune o cinsteau cu osîrdie, în psalmi şi în cîntări, cu
lumînări şi tămîie; apoi, sărutînd-o cu dragoste, au pus-o în împărăteasca biserică,
care era în palat. S-a întîmplat acea aducere a sfintei mîini a Botezătorului
chiar în seara dumnezeieştii Arătări, mai înainte de sfinţirea apelor. Iar după
acest praznic se făcea soborul Botezătorului cu multă veselie, în cinstea celui
mai cinstit decît proorocii, a Sfîntului Ioan Botezătorul, şi întru slava Unui
Dumnezeu în Treime, Cel de toţi slăvit şi închinat, în veci. Amin.Cuvînt despre cinstita mînă
a Sfîntului Ioan Botezătorul
(7 ianuarie)
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna ianuarie
Cuvinte cheie: Sfantul Ioan Botezatorul
Cautare:
Cuvant despre cinstita mana a Sfantului Ioan Botezatorul
Vizualizari: 1312
Id: 1355
Imagine:
Share:
Sfintii doctori fara de arginti Chir si Ioan si Sfanta Mucenita Atanasia, cu cele trei fiice ale ei
Viata Cuviosului Parintelui nostru Antonie cel Mare
Cuvant la Taierea Imprejur a Domnului nostru Iisus Hristos
Soborul Sfintilor Parintilor nostri si marilor dascali si ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur
Viata Maicii noastre Sinclitichia
Viata Sfantului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei
Sfantul Sfintit Mucenic Ipolit si cei impreuna cu dinsul
Viata Cuviosului Parintelui nostru Eftimie cel Mare
Viata Cuviosului Parintelui nostru Maxim Cavsocalivitul
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.