Cuviosul Iacob, din tinereţe iubind viaţa pustnicească, s-a
făcut monah şi se nevoia cu postiri, cu privegheri şi cu multe osteneli. Apoi
s-a învrednicit de treapta episcopiei; iar în timpul luptătorilor de icoane,
sub împăratul Constantin Copronim (740-775), a fost silit să se lepede de închinarea
cinstitelor icoane. Dar, nesupunîndu-se, a suferit multe ispite, izgoniri, închisori,
nespuse primejdii, foame, sete şi alte multe feluri de cumplite munci. Apoi
şi-a dat fericitul său suflet în mîinile lui Dumnezeu, pentru Care, pînă la
moarte, s-a nevoit şi de la Care a luat Împărăţia cerului, în veci bucurîndu-se.Pomenirea Cuviosului Iacob,
Episcopul şi Mărturisitorul
(21 martie)

Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna martie
Cuvinte cheie: Cuviosul Iacob
Cautare:
Pomenirea Cuviosului Iacob, Episcopul si Marturisitorul
Vizualizari: 1344
Id: 1518
Imagine:
Share:
Patimirea Sfantului Sfintitului Mucenic Vasile, preotul Ancirei
Sfanta Drosida, fiica imparatului Traian, si cele impreuna cu dinsa
Patimirea Sfantului Mucenic Nicon si a celor o suta nouazeci si noua de ucenici ai sai
Viata Cuviosului Parintelui nostru Nicon, egumenul Pecerscai
Pomenirea Sfantului Artemon, Episcopul Seleuciei din Pisidia
Viata Cuviosului Parintelui nostru Vasile cel Nou
Povestire despre ostasul Taxiot, care a inviat din morti
Cuvant la Buna Vestire a Preasfintei Stapinei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si Pururea Fecioarei Maria
Viata Cuviosului Parintelui nostru Iacob Pustnicul
Viata Cuviosului Alexie, omul lui Dumnezeu
Viata Cuviosului Teofan Marturisitorul, egumenul marelui locas din Sigriani
Cuviosul Ioan inainte-vazatorul, pustnicul si inchisul din Egipt
Sfantul Iona, Mitropolitul Kievului si a toata Rusia, noul facator de minuni
Viata si patimirea Cuvioasei Mucenite Evdochia
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.