Predica la Ajunul Craciunului - Ceasul al Treilea - Sfantul Nicolae Velimirovici

Predica la Nasterea Domnului

Evanghelia despre painea cea cereasca din iesle

(la Ajunul Craciunului, Ceasul al Treilea)

Luca 2:1-20

In zilele acelea, Cezarul August stapanea pamantul. Atotstapanirea sa peste intregul pamant este o inchipuire a Atotstapanirii lui Dumnezeu asupra celor doua lumi: sufleteasca si materialnica. Balaurul puterii cu multe capete, care, de la inceputul pacatului, adusese stricaciuea popoarelor pamantului, a fost lasat numai cu un singur cap. Toate popoarele si semintiile cunoscute de pe pamant, se aflau in puterea lui August in chip nemijlocit ori mijlocit, fie numai prin trimiterea tributului lor catre el, fie prin recunoasterea zeilor romani si a puterilor romane. Lupta pentru putere se potolise pentru o vreme si singura putere asupra intregii lumi se afla cu totul in mainile lui Cezar August. Nu se afla nici un om sau zeu deasupra lui; el insusi a fost numit zeu si oamenii aduceau jertfe chipului sau: animale junghiate si lucruri necurate. De la intemeierea lumii, nici un muritor nu ridicase putere mai mare decat Cezar August, care stapanea peste lumea intreaga fara sa aiba vreun alt ravnitor; si cu adevarat, de la intemeierea lumii, omul, zidit de catre Dumnezeul Cel viu, nu cazuse niciodata intr-o nimicnicie si scarba atat de adanca ca atunci, cand imparatul roman a inceput sa fie idolatrizat - si el, fiind om cu toate slabiciunile si neputintele omenesti, cu lungimea de zile a vietii sale ca a unei trestii, cu stomac, cu intestine, ficat si rinichi, care dupa cateva zeci de ani se schimbau intr-o duhoare napadita de viermi si tarana lipsita de viata; un om ale carui statui se ridicau in timpul stapanirii sale si tineau atata cat viata, puterea si stapanirea sa.
In aceasta vreme de pace pe dinafara si scarba pe dinauntru, S-a nascut Domnul Iisus Hristos, Mantuitorul oamenilor si Innoitorul intregii zidiri. De ce nu S-a nascut El ca fiu al puternicului Cezar; care putea, cu o singura lege, sa impuna o noua religie, fara nici o suferinta sau umilire, fara sange si cununa de spini, fara Cruce si mormant intunecat? Cezarul, cu atoataputerea sa, putea face orice si astfel putea porunci ca, intr-o anumita zi, toti idolii din imperiu sa fie sfaramati, sa inceteze slavirea zeilor mincinosi si sa fie inlocuiti de credinta intru Unul si singurul Dumnezeul Cel viu, Facatorul cerului si al pamantului. De ce a fost nevoie ca Hristos Domnul sa se nasca intr-o semintie necunoscuta - israelitenii - si intr-un sat necunoscut - Betleem - si dintr-o fecioara necunoscuta - Maria? A fost drept pentru Mantuitorul lumii ca sa se nasca intr-o asemenea smerenie, sa traiasca, sa sufere moarte si inviere, si la jumatate de veac de la venirea Lui in lume, sa treaca inaintea imparatiei romane, ca sa se auda de numele Lui? Daca nu ar fi avut biruinta mai mare si mai grabnica, S-ar fi nascut in cetatea lumii, in cetatea bogata a Romei, la curtea Cezarului? Ce ar fi fost daca steaua de la rasarit ar fi stralucit deasupra Romei? Ce ar fi fost daca ingerii lui Dumnezeu ar fi cantat laude de pace si bunavoire deasupra acoperisului auriu al curtii imparatesti, ca sa le auda cei mai mari nobili ai acestei lumi si, auzindu-le, sa se intoarca pe data catre Hristos ca Dumnezeu-Om si Mantuitor? Si daca Hristos, pe cand era copil, ar fi fost la Palatiniu ca sa intoarca pe toti fiii nobilimi catre Evanghelia Sa? Si daca, in forumul roman, El ar fi grait vestita Sa predica despre Fericiri si astfel ar fi inmuiat inimile celor doua milioane de cetateni ai Romei? Si astfel, cu lege dupa lege, noua Credinta s-ar fi statornicit, Imparatia cerurilor s-ar fi asezat pe pamant, si Hristos ar fi fost intronat, nu pe tronul unui imparat pastor numit David, ci pe tronul puternicului Cezar August.
Ce ar spune cineva despre aceasta? Noi spunem ca este o nebunie de ras. Sa ne ierte Dumnezeu ca am spus in cuvinte asemenea nebunie; dar facem aceasta cu ganduri bune - pentru invatatura acelora, in ale caror inimi si minti ar putea veni asemenea nebunii, cand se gandesc la nasterea Domnului Iisus. Pentru a arata ca aceasta este o nebunie (ceea ce nu este lucrare mai grea decat sa sufli cenusa de pe carbunii aprinsi), vom reaminti indata ca Dumnezeu a facut primul om din marea Lui dragoste, si ca fiinta omeneasca se zideste pe doua principii: pe libertate si pe ascultare smerita. Libertatea este putinta omului de a stapani Raiul dupa voia lui, sa manance din toate roadele care cresteau in Rai si sa stapaneasca animalele cum dorea. Ascultarea smerita fata de Dumnezeu trebuia sa fie principiul calauzitor al libertatii omului. Dar numai Dumnezeu este desavarsit in libertate si nu are nevoie de nici un principiu calauzitor, caci El nu o poate apuca pe cai gresite. Ascultarea smerita venea in locul judecatii si iubirii dragostei a omului, asa incat el, cu libertatea data lui de catre Dumnezeu, si dorind ascultare smerita inaintea lui Dumnezeu, era imbunatatit ca zidire. Adam s-a bucurat de libertatea sa in Rai asupra milioanelor de fiinte si lucruri facute de Dumnezeu - nu este aceasta o dovada a iubirii fara margini a lui Dumnezeu? Adam a trebuit sa-si incerce ascultarea smerita asupra unei singure porunci data de catre Dumnezeu si asupra unui singur lucru din Rai - asupra pomului cunoasterii binelui si raului. Nu este aceasta o dovada a dragostei fara margini a lui Dumnezeu pentru omenire si a bunavointei Lui? Dar, de indata ce Eva si Adam s-au apropiat de pomul incercarii, ei au cazut in pacat: smerenia lor s-a schimbat in mandrie, credinta lor s-a schimbat in indoiala si ascultarea in neascultare. Si astfel zidirea desavarsita a lui Dumnezeu si-a pierdut dreapta socoteala a mintii, inimii si vointei, pentru ca el gandea si dorea rau; si cu aceasta el s-a indepartat de mana ocrotitoare a lui Dumnezeu, cazand in imbratisarea pierzatoare a lui Satan. Iata cheia si deslusirea tuturor celor ce se intampla in lume; iata cheia si deslusirea faptului ca Domnul Iisus nu S-a nascut in Roma ca fiu al lui Cezar August si de ce El nu a impus invatatura Sa mantuitoare lumii cu ajutorul puterii imparatesti si a legii. Cand un copil alunga mana mamei lui si se duce in prapastia primejdiei, care mama se imbraca in matase si face scari de marmura ca sa coboare in prapastie sa-si salveze copilul?
Dumnezeu ar fi putut ingradi pomul din Rai cu foc de o asemenea tarie, incat Adam si Eva sa nu se poata apropia. Dar atunci unde ar fi fost libertatea acestei fiinte minunate zidite de Dumnezeu, a omului ca un mic Dumneze? Unde ar fi fost deosebirea dintre el si toate celelalte zidiri, carora nu le fusese data aceasta libertare?
Dumnezeu L-ar fi putut naste pe Mantuitorul in Roma, ca sa se numeasca fiu al lui Cezar si prin lege - prin foc si sabie - ca si cu Mahomed - sa impuna omenirii noua Credinta. Dar unde ar fi fost libertatea acestei fapturi minunate zidite de Dumnezeu, a omului micul Dumnezeu?
Dumnezeu ar fi putut alege o cale si mai iute. El n-ar fi avut nevoie sa trimita in lume pe Unul-Nascut Fiul Sau, ci pur si simplu sa fi trimis jos o intreaga armata dintre sfintii Sai ingeri ca sa sufle din trambite in lungul si in latul pamantului; si oamenii ar fi cazut in genunchi cu frica si cu cutremur, recunoscand pe adevaratul Dumnezeu, lepadandu-se de slavirea idolilor. Dar iarasi - unde ar fi fost frumusetea si libertatea omului si frumusetea ascultarii smerite inaintea Facatorului? Unde ar fi fost intelegerea duhului omenesc? Unde ar fi fost dragoste si unde calitatea de fiu?
Domnul Iisus trebuia sa arate limpede ca lumina soarelui patru lucruri, ca omul, cazut, si cu o minte intunecata, asternuse uitarea peste:
ascultarea smerita, de fiu a omului fata de Dumnezeu;
dragostea parinteasca a lui Dumnezeu fata de oameni;
libertatea pierduta, imparateasca a omului si, in sfarsit,
puterea imparateasca a lui Dumnezeu.
Domnul Iisus a aratat ascultare smerita, de fiu, in hotararea de a Se naste ca om in trup. Pentru ca trupul smerit al omului era, pentru El, o pestera si mai umilitoare decat aceea din Betleem. Mai mult, El Si-a aratat ascultarea smerita nascandu-Se in saracie, fara nici una dintre nevoile vietii: intr-un popor putin cunoscut si dintr-o mama cu totul necunoscuta lumii. Noul Adam trebuia sa-l vindece pe vechiul Adam de neascultare si mandrie. Leacul era ascultarea si smerenia. De aceea Domnul nu a venit in lume din mandra Roma, ci din Betleem, si nu din casa socotita de August Dumnezeiasca, ci din pocaita si smerita casa a lui David.
Dragostea parinteasca a lui Dumnezeu a fost aratata prin Domnul Iisus in suferinta Sa impreuna cu oamenii si pentru oameni. Cum ar fi fost cu putinta ca Domnul sa arate dragostea lui Dumnezeu printr-o suferinta atat de mare daca S-ar fi nascut in Roma, la curtea lui Cezar? Cel care porunceste si carmuieste prin legi, socoteste suferinta ca fiind stricaciune.
Libertatea desavarsita a omului asupra firii, asupra firii sale trupesti si sufletesti, ca si asupra purtarii sale in lumea sa, au fost aratate de catre Domnul Iisus in lungile Sale postiri, neinfricosarea Sa in fata tuturor primejdiilor si nevointelor vietii, si a sfintele Sale minuni, prin care s-a dezvaluit atotputernicia Sa asupra firii.
Domnul Iisus a aratat puterea desavarsita a lui Dumnezeu asupra vietii si a mortii in chipul cel mai deslusit, prin minunata Sa Inviere din morti.
Daca S-ar fi nascut in Roma, ca fiu al lui Cezar August, cine ar mai fi crezut in postirea Lui, in minunile Sale, ori in Invierea Sa? N-ar fi spus lumea ca totul a fost hotarat, raspandit pretutindeni si sporit prin trambitare puternica si aur imparatesc?
In cele din urma, trebuie sa se spuna ca smerenia Fiului lui Dumnezeu a avut stramtorarile sale si acestea au pornit din pacat. Printr-o asemenea necuratie (atat sufleteasca, morala, cat si trupeasca) ca a Romei si a curtii imparatului din Roma, Dumnezeu nu S-ar fi putut cobori pe pamant. Cel a carui menire era de a curati omenirea de murdaria pacatului, trebuia sa se nasca in curatie, neprihanire si sfintenie.
Se lamureste astfel intelepciunea ca Dumnezeu S-a dezvaluit prin nasterea Mantuitorului - cu alte cuvinte, prin alegerea unui popor, a unei semintii, a unui loc si a unei mame - ceea ce este negrait de mare ca si judecata Sa la vremea facerii lumii. Tot ceea ce face Dumnezeu nu face ca un vrajitor, ci ca un gospodar. El zideste incet, dar zideste pe temelii trainice. El seamana si asteapta ca ceea ce a semanat sa incolteasca, sa infloreasca si in cele din urma sa dea roada. El indura cu rabdare mii de infrangeri de-a lungul vremii, pentru a primi o biruinta vesnica.
In zilele acelea, Cezar August a dat porunca pentru ca toata lumea sa se inscrie. Si fiecare trebuia sa mearga in cetatea sa, ca sa se inscrie acolo. Ce mandrie din partea Domnului lumii! Si ce umilire pentru oameni! Tot ceea ce face Satan pentru a-L umili pe Dumnezeu se intoarce, prin judecata Celui Atotputernic, spre defaimarea lui si slava lui Dumnezeu si aduna cele trebuincioase pentru mantuirea omului. Prin mijlocirea atotstapanirii lui Cezar pe pamant, Satan a voit sa-L umileasca pe Dumnezeu, dar Dumnezeu S-a folosit de aceasta atotstapanire pentru a aduce pace pe pamant la vremea cand Imparatul Pacii urma sa Se arate oamenilor. Printr-o inscriere generala, Satan a vrut sa intareasca robia tuturor oamenilor fata de un om facut de Dumnezeu, dar Dumnezeu a folosit aceasta inscriere pentru a implini proorocirea nasterii Mantuitorului in Betleem.
Si s-a suit si Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, in Iudeea, in cetatea lui David, care se numeste Betleem, pentru ca el era din casa si din neamul lui David. Din Nazaret se merge cale de trei zile pe jos pana in Betleem. Sfanta Fecioara, avand rod in pantecele ei, este probabil ca Sfanta Familie sa fi mers mai mult timp pana sa ajunga in cetatea lui David. Ce calatorie grea si obositoare trebuie sa fi fost! Mai intai, calatoria peste campia lunga si neschimbata a Galileii, apoi suind si coborand peste muntele Samarinean si o traversare atenta si cu purtare de grija peste pustiurile spinoase ale Iudeii. Daca, in cursul unei asemenea calatorii lungi, nu le-a fost foame, atunci trebuie sa le fi fost sete, caci erau numai trei izvoare tot drumul. Se pot inchipui multimile, care asteptau si se imbulzeau in jurul fiecaruia dintre aceste izvoare, cand aceasta inscriere era in curs de desfasurare. Dar Domnul smerit si ascultator a venit pe lume pe o cale spinoasa, si aceasta fusese aratata din pantecele Maicii Sale. Cezar a dat porunca sa fie inregistrati cu totii, si Cel Caruia I se supun serafimii a mers in ascultare, sa Se inscrie ca cetatean al muritorului si pamanteanului Cezar. Inainte, El a zis catre Inaintemergatorul Sau si varul Ioan: "...se cuvine noua sa implinim toata dreptatea" (Matei 3:15). El aratase deja aceasta, din pantecele Maicii Sale. Si, inainte, El a zis catre ei: "Dati cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului" (Luca 20:25), El implinise intru totul aceasta, inainte de a iesi din pantecele Maicii Sale.
Cu Maria, cea logodita cu el, care era insarcinata. Slavitul Evanghelist Luca, fiind invatat atat de intelepciunea lumii, cat si de Duhul Sfant, intareste cu grija lucrarea zamislirii minunate a sfintei Fecioare. Evanghelistul Luca vine sa ajute constiintele tuturor celor care si-ar putea tulbura mintea. Sfantul Luca a fost doctor, mai intai al trupului si apoi al sufletului. Ca medic invatat si doctor de trup, el era in chip firesc priceput in ceea ce priveste pricina si urmarea in lumea materialnica. Dar el a avut intelepciunea si curajul de a afirma si de a faptui o lucrare privind o intamplare nemaicunoscuta, in care, puteri mai inalte au schimbat legile firii, si in a aparut viata intr-un chip cu totul minunat, impotriva legilor firii. O asemenea marturie din partea unui doctor este cu adevarat de mare pret. Dintre toti Evanghelistii, Sfantul Luca se opreste cel mai mult asupra zamislirii Fecioarei Maria. Mai intai, el zaboveste cel mai mult asupra vorbirii dintre Arhanghelul Gavriil si sfanta Fecioara (Luca 1:26-38). El ne spune aici ca Iosif a mers la Betleem, ca sa se inscrie cu Maria, logodnica sa, care era insarcinata. Vorbind despre cartea neamului Domnului Iisus, el spune: Si Iisus Insusi era ca de treizeci de ani cand a inceput (sa propovaduiasca), fiind, precum se socotea, fiu al lui Iosif, care era fiul lui Eli (Luca 3:23). Aceasta era asa cum gandea lumea, desi El nu era, de fapt, Fiul lui Iosif, ci Fiul lui Dumnezeu. Aceasta este cu adevarat voia cea mai minunata si plina de dragostea lui Dumnezeu fata de oameni! Pentru mantuirea omului, El l-a schimbat pe Saul, cel mai mare prigonitor al Crestinilor, in Pavel, care a fost cel mai mare aparator al Crestinismului si l-a schimbat pe Luca, vindecator de trupuri, in cel mai mare marturisitor al unei intamplari duhovnicesti nemaiauzite in lume.
Chiar daca Iosif venea din casa lui David si David era din cetatea Betleem, nici David si nici Iosif, ultimul urmas al sau, nu avea nici o rudenie in Betleem. Iosif a venit in Betleem, care era cetatea sa din punct de vedere istoric si duhovnicesc (in nici un alt fel). Nu avea nici o rudenie care sa-l primeasca; nici un prieten care sa-l intampine. Nu era nici un loc pentru ei la han. Casele oamenilor erau ale strainilor, in care strainii isi asteptau rudeniile de la tara si prietenii. El a cautat incoace si-ncolo, dar nu a aflat nimic, decat un camp unde pastorii isi pasteau turmele lor.
Iudeea este plina de astfel de campuri. Aici se aflau proorocii, Manase, Sfantul Sava cel Sfintit si Sfantul Hariton cel Mare si sfintii frati hozeviti; pesterile de deasupra Marii Moarte, in care s-a ascuns David de Saul, pesterile de pe Muntele Ispitirii. Ca si acestea si alte pesteri, care, din slava pesterii Betleemului, au stralucit cu lumina sfintilor, se afla mai multe pesteri, in care pastorii beduini isi pasc turmele lor pana astazi, dupa cum poate sa marturiseasca oricare calator la Locurile Sfinte.
Si a nascut pe Fiul sau Cel Unul-Nascut si L-a infasat si L-a culcat in iesle. Iata, ca si Evanghelia lui Matei, trebuie sa se faca deosebirea intre cuvantul "Unul-Nascut" si cuvantul de dinaintea "lui", caci nu este intaiul fiu nascut al Sfintei Fecioare despre care se vorbeste aici, ci Unul-Nascut Dumnezeiesc, singurul Fiu nascut al lui Dumnezeu, care, in noua zidire, este Intai-Nascut intre multi frati (Romani 8:29), Intaiul-Nascut mistic in Imparatia Treimii din vesnicie si Intaiul-Nascut istoric in Biserica lui Dumnezeu, in Imparatia lui Dumnezeu cea vazuta si cea nevazuta.
Ea L-a infasat si L-a culcat in iesle. Paiele curate sunt mai bune decat matasea murdara. Cu mult mai neintinata este ieslea decat curtea lui Cezar si pestera oilor decat Roma, cetatea stapanitorului lumii intregi! Sa stea Pruncul in pestera si in iesle! Oile si boii nu cunosc pacatul si pastorii stiu mai putin despre pacat decat altii. Pentru Domnul Iisus, lumina este acolo unde salasluieste neintinarea; si caldura este acolo unde pacatul nu ingheata pieptul. Cine stie de cate ori David, fiul lui Iesei, a mers la aceasta pestera? Este posibil ca el sa fi iesit ca sa lupte impotriva lui Goliat, ucigandu-si impotrivitorul cu o piatra din prastia sa, desi Goliat era inarmat pana in dinti. Acum Pruncul sade in aceasta pestera, dupa legile oamenilor fiind urmas al aceluiasi pastor David; si El se va porni asupra lui Goliat cel cumplit, asupra lui Satan, care imparateste in Ierusalim, sub infatisarea lui Goliat-Irod si in Roma sub infatisarea lui Goliat-August si pretutindeni in lume, sub infatisarea lui Goliat-Pacat si cel mai mare dintre toti Goliatii - Moartea. Intreaga armata a lui Satan este inarmata pana in dinti si va rade sa-L vada pe Iisus pornind impotriva lui cu o arma neputincioasa in aparenta, asa cum primul Goliat a ras de David si de prastia lui. Arma biruitoare a lui Iisus va fi ceva mai moale decat piatra. Ea va fi din lemn - o cruce din lemn.
Era noapte si linistea noptii stapanea. Calatorii osteniti, supusii lui Cezar, s-au odihnit si somnul le-a reinnoit puterea. Doar pastorii nu dormeau, facand de straja noaptea imprejurul turmei lor. Pestera din Betleem trebuie sa fi fost in afara orasului, sau trebuie sa fi fost foarte greu de crezut ca pastorii din partea locului sa se fi folosit de ea. Dar mai tarziu, cand aceasta pestera vestita a devenit locul cel mai important din Betleem, orasul se marise deja foarte mult si au imprejmuit-o. La o jumatate de ora de mers de la Betleem spre varful dealului, se afla catunul cunoscut drept al "Pastorilor". Prin traditie, pastorii isi tineau oile lor aici. Din grairea care a avut loc intre ei, dupa ce le-a aparut ingerul, vedem ca pastorii se aflau la o oarecare departare de pestera si de Betleem: "Sa mergem, dar, pana la Betleem, sa vedem cuvantul acesta ce s-a facut."
Apoi, in locul acesta, potrivit predaniei celei adevarate, ingerul Domnului s-a aratat langa pastorii care stateau de straja si slava Domnului a stralucit imprejurul lor, si ei s-au infricosat cu frica mare. Slava lui Dumnezeu care lumineaza ingerii si pe cei drepti este minunata! In trupul lor muritor, unii s-au facut vrednici in trecut sa vada lumina slavei lui Dumnezeu! Proorocul Iezechiel vorbeste astfel despre ceea ce a vazut el insusi: "Si am mai vazut ceva, ca un fel de foc, un fel de lumina stralucitoare care-l impresura de jur imprejur. Cum este curcubeul ce se afla pe cer la vreme de ploaie, asa era infatisarea acelei lumini stralucitoare care-l inconjura. Astfel era chipul slavei Domnului. Si cand am vazut eu aceasta, am cazut cu fata la pamant." (Iezechiel 1:27-28). Dar ingerul, din stralucirea cea cereasca, linisteste pastorii cu cuvintele: "Nu va temeti. Caci iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; ca vi S-a nascut azi Mantuitor, care este Hristos Domnul, in cetatea lui David. Si acesta va va fi semnul: Veti gasi un prunc infasat, culcat in iesle." In Noua Zidire, ingerii lucreaza ca vestitori ai Ziditorului. S-a aratat mai intai un inger inaintea Sfintei Fecioare Maria, apoi inaintea dreptului Iosif si acum inaintea pastorilor si apoi se vor arata inaintea crailor de la rasarit, toate potrivit cu nevoile hotararii lui Dumnezeu. Arhanghelul s-a inchinat Sfintei Fecioare cu cuvantul: "Bucura-te.". La fel zice si pastorilor: "Iata, va binevestesc voua bucurie mare." Cand craii au vazut steaua deasupra pesterii, ei s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Hristos este miezul unei bucurii de nepovestit. El vine la inchisoare ca sa-i slobozeasca - poate fi o bucurie mai mare pentru cei care Il recunosc? Si pentru cei care vestesc venirea Lui, venirea Prietenului si Rascumparatorului, ce pot spune ei mai adevarat despre acest rar vizitator al inchisorii, decat faptul ca El este bucurie, ca vine bucurie si bucuria a venit?
Abia vorbise ingerul ca s-a si aratat in jurul lui multime de oaste cereasca laudand pe Dumnezeu. Numai Domnul Dumnezeu este mai desavarsit in frumusete decat ingerii. Numai glasul Lui este mai dulce si mai datator de viata decat acela al ingerilor. Marele Isaia a auzit glasul dulce al ingerilor, pe cand cantau "Sfant, sfant, sfant este Domnul Savaot, plin este tot pamantul de slava Lui" (Isaia 6:3). Si marele prooroc al tainelor din Noul Testament, Sfantul Ioan Evanghelistul scrie in viziunea sa despre ingeri: "Si am vazut si am auzit glas de ingeri multi, de jur imprejurul tronului... si era numarul lor zeci de mii de zeci de mii si mii de mii" (Apocalipsa 5:11).
Asemenea frumusete de slava cereasca s-a aratat pastorilor simpli din Betleem. Pana atunci, asemenea slava putea fi vazuta numai de catre persoane alese si aceasta este prima oara cand aflam in Sfanta Scriptura despre o multime intreaga de muritori de rand care vedeau si auzeau limpede multimea de ingeri nemuritori. Acesta este un semn ca, o data cu venirea pe pamant a lui Hristos, cerul este larg deschis celor ce il cauta in curatia inimii.
Aceasta aratare a ingerului aduce si alte vestiri, necunoscute oamenilor pana atunci, si nescrise in Sfanta Scriptura. Aceasta este lauda cea noua, pe care o canta ingerii. Marele Isaia i-a auzit cantand: "Sfant, sfant, sfant Domnul...". Aceasta este o lauda numai pentru slava lui Dumnezeu. Dar acum, ingerii canta o lauda noua inaintea pastorilor, care ar putea fi numita lauda de mantuire:
"Slava intru cei de sus lui Dumnezeu
si pe pamant pace,
intre oameni bunavoire." (Luca 2:14)
Cand oamenii, in bucuria inimii, pun pe primul loc slavirea lui Dumnezeu din cele mai inalte suisuri (si nu a vreunui zeu facut de om pe pamant pe treapta cea mai de jos), atunci aceasta aduce pace pe pamant - si atat unul cat si celalalt aduc pace si bunavoire printre oameni. Domnul Iisus a venit pe pamant pentru ca intreg pamantul sa ridice lauda Dumnezeului Celui de sus si astfel sa aduca pace pe pamant si bunavoire printre oameni. "Eu sunt Domnul... Eu salasluiesc pacea..." (Isaia 45:6-7). In timp ce stramosul nostru Adam, cu inima si cu mintea canta neincetat laude Dumnezeului Celui de sus, pamantul existentei sale era in pace, trupul sau nu era sfasiat de nici un fel de pofte ori patimi, aflandu-se in armonie desavarsita atat cu sufletul cat si cu duhul; si era plin de bunavoire, de dragoste atat pentru Ziditorul sau, cat si pentru zidirile lui Dumnezeu din jurul sau. Cand a pacatuit, inima lui s-a umplut de frica, buzele lui au amutit de groaza si neodihna i-a cuprins intreaga fiinta, poftele dracesti crescand in el iute ca un vis - pofte dracesti fata de Dumnezeu, de femeia lui, de toate fiintele din Rai si fata de el insusi. El s-a simtit gol si a inceput sa se ascunda de la fata lui Dumnezeu. Asadar, de la pacatul lui Adam pana la Hristos, numai cei drepti ca Abel, Enoh, Noe, Avraam, Isaac si Iacov erau in stare sa aduca slava lui Dumnezeu Cel din cer, sa aiba pace pe pamant in trupurile lor si bunavoire fata de oameni. Alti oameni s-au instrainat slavind felurite inchipuiri si idoli sau pe ei insisi, zidirile lui Dumnezeu. Si s-a iscat cearta intre oameni cu privire la dumnezeul pe care sa-l slaveasca. Pentru neslavirea Dumnezeului Celui adevarat si slavirea zeilor mincinosi, inchipuiti, a venit neodihna asupra pamantului, asupra intregului pamant si din aceste doua lucruri a venit reaua voire printre oameni care a schimbat viata omului intr-un Turn Babel si in foc al iadului.
Impreuna cu Noua Zidire, trebuie sa randuim cele trei lucruri care l-au facut pe Adam fericit in Rai. De aceea, la vremea nasterii Noului Adam, Domnul Iisus, multimile ingerilor au cantat lauda de mantuire:
"Slava intru cei de sus lui Dumnezeu,
si pe pamant pace,
intre oameni bunavoire." (Luca 2:14).
Si astfel toti Apostolii, in epistolele lor, aduc slava si lauda lui Dumnezeu Cel din cer si Apostolul Pavel spune: "El este pacea noastra...!" (Efeseni 2:14). Toti sfintii lui Dumnezeu, de la cel dintai, ne-au invatat ca faptele bune nu sunt acelea care arata cat de mult dai cuiva, ci bunavoirea cu care dai. Sfantul Grigorie spune in predicile sale despre Evanghelie (Cartea 1, Omilia 5), "pentru Dumnezeu nu exista dar mai bogat decat bunavoirea".
Dupa aceasta intamplare fara de asemanare in istoria omenirii, si singura vrednica de Domnul si Mantuitorul nostru, ingerii s-au retras din privelistea oamenilor, lasand pastorii intr-o stare de minunare bucuroasa.
"Sa mergem, dar, pana la Betleem, sa vedem cuvantul acesta ce s-a facut si pe care Domnul ni l-a facut cunoscut." De ce nu au spus "ingerul", mai degraba decat sa spuna "Domnul"? Pentru ca ingerii lui Dumnezeu s-au aratat intr-o frumusete atat de mare si de stralucitoare, cum mintea omeneasca nu si-L putea inchipui pe Dumnezeu, Atotputernicul, El Insusi intr-o frumusete mai mare si mai stralucitoare. Si in afara de aceasta, in Sfanta Scriptura, ingerii lui Dumnezeu sunt adesea numiti "Domnul". Aceasta vine din faptul ca adevaratii iudei erau foarte neschimbati in credinta lor in Dumnezeu si tot ceea ce aflau prin mijlocirea unui inger, socoteau ca vine de la Dumnezeu Insusi.
"Sa vedem cuvantul acesta ce s-a facut." Pastorii nu spun: sa vedem daca aceasta s-a facut acolo. Ei nu au nici cea mai mica indoiala ca ceea ce le spusese Domnul intr-o asemenea descoperire minunata, trebuia sa se intample cu adevarat. Inimile lor simple nu cunosteau sovaiala. Indoiala se salasluieste adesea in inimile care sunt intunecate de pacat si de patimi.
Si grabindu-se, au venit si au aflat pe Maria si pe Iosif si pe Prunc, culcat in iesle. Va puteti inchipui cat de grabnic au alergat pastorii pana in dealul Betleemului! Bucuria le-a dat aripi si s-au aflat indata langa Sfanta Familie. In pestera in care isi pasteau turmele, Cel Caruia I se inchina lumea intreaga , Si-a aflat adapost; in ieslea in care ei puneau hrana pentru turmele lor, statea infasata in scutece Painea cea Cereasca, care da viata tuturor lucrurilor celor vii. Paiele pe care le lasasera oile slujisera drept pat pentru Cel Care, de la inceputul lumii, statuse pe heruvimi de foc. Betleem inseamna "Casa Painii". Intelesul ascuns al acestui nume a fost scos la lumina prin nasterea Dmnului nostru Iisus, Painea cea Cereasca, in locul acela. "Eu sunt painea cea vie, care s-a pogorat din cer." (Ioan 6:51). Evanghelistul spune ca ei i-au aflat pe Maria si pe Iosif. In chip firesc, tatal se pomeneste mai intai si apoi mama. Acesta este obiceiul in zilele noastre si tot asa era si pe vremea ceea, cand femeia era pusa pe planul al doilea fata de barbat. Evanghelistul o pomeneste pe Maria mai intai, potrivnic obiceiului stravechi. El face aceasta dinadins, pentru a intari faptul ca Maica Domnului este numai parintele pamantesc al Mantuitorului, Iosif nefiind barbatul ei, ci numai ajutorul si ocrotitorul ei.
Si, vazandu-L, au vestit cuvantul grait lor despre acest Copil. Si toti cati auzeau se mirau de cele spuse lor de catre pastori. Desigur ca pastorii aveau multe de spus! Ochii lor vazusera ceea ce la putini ochi le fusesera dat sa vada; urechile lor auzisera ceea ce la putine urechi le fusesera dat sa auda. Si toti cati auzeau se mirau... Este lamurit ca aceasta nu este doar pentru Maria si Iosif, altfel nu ar fi spus "toti". Trebuie sa fie si pentru altii din preajma pesterii din Betleem, carora (prin voia lui Dumnezeu) pastorii le-au dezvaluit aceasta taina cereasca minunata.
Evanghelistul Luca spune despre sfanta Maria: Iar Maria pastra toate aceste cuvine, punandu-le in inima sa. Evanghelistul are o grija nemarginita fata de fericita Fecioara. El vegheaza mereu asupra inimii ei, cerceteaza simtirile care vin spre inima cea mai curata, a aceleia care poarta cununa logodnei cu Duhul Sfant. Ea asculta tot ceea ce se spunea, tot ceea ce trebuia sa spuna cerul si pamantul despre Fiul ei si pastra toate aceste cuvinte in inima sa. Venea vremea ca ea sa-si deschida gura, sa rodeasca bogatiile din comoara inimii ei, sa vorbeasca despre toate tainele, pentru ca Apostolii si Evanghelistii sa afle despre ea. Venea vremea ca ea sa fie Apostolul apostolilor si Evanghelistul Evanghelistilor - si aceasta vreme urma sa vina dupa slavirea Fiului ei. Cand cel Unul-Nascut a iesit din mormant si a inviat din morti, Apostolii s-au intrebat intre dansii din nou: cine este acesta? Pe cine trebuiau ei sa intrebe? Pe ea, numai pe ea, pe pamant. Si ea le spunea atunci tuturor ca ea tinuse in inima ei - cuvintele arhanghelului de la Nazaret si cele ale pastorilor de la Betleem si multe, multe alte cuvinte si taine pe care singura ea le putea sti, din apropierea ei fata de Invatatorul Apostolilor.

Si astfel, Domnul Iisus nu S-a nascut in Roma, la curtea lui Cezar, pentru a fi domnul lumii prin taria armelor, ci printre pastori, pentru a dezvalui in felul acesta caracterul minunat al venirii Sale in lume ca iubitor de pace. Asa cum un pastor ingrijeste si isi hraneste turmele sale, tot asa El ii ingrijeste si ii hraneste pe toti oamenii. Si tot asa cum un pastor se ingrijeste de oaia cea bolnava sau ratacita mai mult decat de nouazeci si noua de oi sanatoase, tot asa si El Se ingrijeste mai mult de cei pacatosi decat de cei drepti - mai mult de oameni decat de ingeri. Si tot asa cum un pastor isi cunoaste fiecare oaie in parte, si fiecare oaie isi cunoaste pastorul, asa va fi si cu El, marele Pastor si turma Sa ganditoare, de oameni. Si tot asa cum pastorul isi vegheaza turma noaptea, cand toata lumea doarme fara griji, asa va petrece si El, Pastorul cel Bun, multe nopti, pline de groaza si ispite, veghind asupra turmei Sale de oameni si rugandu-se pentru ei, in ascultare smerita fata de Tatal Sau Cel ceresc.

Fiecare intamplare din viata Sa este o Evanghelie intreaga in sine. Si astfel, atunci cand El tocmai S-a nascut, si inca nu putea sa deschida gura si sa rosteasca nici macar un singur cuvant, El daruieste lumii o intreaga Evanghelie in chipul, locul si imprejurarile nasterii Sale.
El nu Se putea naste la o curte imparateasca, pentru ca menirea Sa nu este de a fi carmuitor pamantesc. Imparatia Lui nu este din lumea aceasta, care este intunecata ca norii de furtuna si trecatoare ca un vis. El nu se putea naste ca fiu al unui imparat pamantesc, intrucat calea Lui nu este aceea a focului si a sabiei, a legilor si a silniciei, ci a vindecarii blande a celor bolnavi si intoarcerea lor treptata la sanatate. Faptele vietii Sale nu se impotrivesc vorbelor Sale, ci le intareste. Invatatura Sa se afla in viata Sa si in cuvintele Sale - Evanghelia Sa mantuitoare.
Tot ceea ce s-a facut in venirea Lui pe pamant, s-a lucrat cu o atat de mare intelepciune, pe care limba omului nu o poate grai. De aceea slavim intelepciunea lui Dumnezeu in smerenie si ascultare, caci El nu numai ca ne lamureste mintile noastre omenesti, dar ne si umple inimile cu bucurie - si noi, plini de bucurie, repetam lauda ingerilor: "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu, si pe pamant pace, intre oameni bunavoire."

Slava Fiului Celui Unul-Nascut, in cer si pe pamant, de pe tronul heruvimilor din cer si in paiele Betleemului de pe pamant, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin.

Categoria: Predici - Sfantul Nicolae Velimirovici

Cautare:

Predica la Ajunul Craciunului - Ceasul al Treilea - Sfantul Nicolae Velimirovici

Vizualizari: 1313

Id: 2085

Imagine:

Share: