
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
Sfîntul Ignatie de Dumnezeu purtătorul sau Teoforul, fiind dus
în Roma, din porunca împăratului Traian (98-117), precum se scrie în viaţa lui,
şi de fiare fiind mîncat pentru Hristos, au rămas oarecare oase ale lui, care
credincioşii, cei ce erau atunci acolo, mai întîi le-au pus cu cinste în Roma,
la un loc însemnat; apoi, în vremea împărăţiei aceluiaşi Traian, le-au adus
în Antiohia, spre apărarea cetăţii, spre tămăduirea bolnavilor, spre veselia
a toată turma lui, şi spre slava lui Hristos Dumnezeu, pentru Care a pătimit
cu osîrdie. Despre care, cel ce va voi ca să ştie toate, să caute în viaţa lui,
în 20 de zile ale lunii decembrie.Aducerea cinstitelor moaşte ale Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu
(29 ianuarie)
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna ianuarie
Cuvinte cheie: Sfantul Mucenic Ignatie, Sfantul Ignatie, Ignatie
Cautare:
Aducerea cinstitelor moaste ale Sfantului Sfintitului Mucenic Ignatie, purtatorul de Dumnezeu
Vizualizari: 878
Id: 1401
Imagine:

